Autorităţile tulcene sunt neîncrezătoare, la încheierea primelor lucrări de reabilitare termică a unor blocuri din municipiu, în ceea ce priveşte acordarea de facilităţi persoanelor care vor efectua în continuare lucrări de termoizolare, în condiţiile în care multe dintre cele executate deja de unii proprietari de apartamente nu respectă condiţiile legale.
Viceprimarul municipiului Tulcea, George Blejan, a declarat miercuri pentru Agerpres că lucrările de reabilitare termică a 10 blocuri din oraş au fost finalizate, asociaţiile de proprietari care trebuie să plătească 20% din valoarea lucrărilor neachitându-şi însă integral obligaţiile financiare faţă de constructor. „Bugetarea lucrării a fost foarte dificilă, administratorii asociaţiilor de proprietari având încă debite către constructor.
Partea bună în ceea ce ne priveşte a fost că noi am insistat să introducem o clauză în contract pentru ca firma de construcţii să fie plătită în funcţie de viramente, iar acum primăria nu are nicio datorie. Nu ne putem bate însă cu asociaţiile de proprietari", a afirmat viceprimarul. El s-a arătat neîncrezător în ceea ce priveşte acordarea de facilităţi asociaţiilor de proprietari din municipiu care reabilitează termic blocurile, în condiţiile în care, potrivit sursei citate, multe dintre lucrările care s-au executat nu au avut la bază o documentaţie legală şi nici măcar o expertiză.
„Noi am aprobat hotărârea prin care acordăm facilităţi la plata impozitului timp de şapte ani, însă asociaţiile trebuie să urmeze paşii legali, trebuie efectuate expertize termice, este nevoie de certificate de urbanism, iar dosarul depus de administratori trebuie aprobat de Consiliul Local. Mingea, de fapt, este în terenul asociaţiilor, dar eu nu cred că vor fi foarte multe asociaţii care vor beneficia de această facilitate", a menţionat George Blejan.
Legea 158 din 2011 privi