În cele 58 de zile petrecute în arest, fostul şef al CCA a stat în încăperea pe care a ocupat-o timp de şapte luni şi jumătate preşedintele LPF în '90, acuzat de abuz în serviciu din perioada cînd conducea clubul Victoria. Iar Ţerbea a stat în ”celula Gigi Becali” Agitaţie mare, ca de obicei cînd e vorba despre un proces al fotbalului, ieri, la Curtea de Apel, acolo unde urma să se judece un nou termen al dosarului "Mită în elicopter". Era prima înfăţişare în care "actorii" principali, Vasile Avram, fostul şef al CCA, şi Sorin Ţerbea, fost membru în Comitetul Executiv FRF, urmau să fie prezenţi în sală fără cătuşe, ei fiind eliberaţi din arest cu două zile în urmă. Camerele de luat vederi se aliniaseră în faţa sălii P 955 cu aproape două ore înainte. Din cînd în cînd, prin sala imensă, cîte un avocat mai vîrstnic întreba: "Aveţi nevoie de apărare?". E criză şi în lumea robelor.
Avram a slăbit 3 kg
Cu 30 de minute înainte de programarea oficială a începerii audierilor, ora 14:00, a apărut primul dintre inculpaţi, Vasile Avram. Era însoţit de fiul său, arbitrul Marius Avram. Tuns, frezat, cu pantofi de piele întoarsă, adică impecabil. Chiar şi aşa, urmele celor aproape două luni de arest nu s-au şters. Se vede că a slăbit. Vreo trei kilograme, estimează apropiaţii. E calm, i-au dispărut teama şi nesiguranţa din precedentele înfăţişări, cînd purta cătuşe.
Îşi aranjează cureaua, semn că pantalonii au rămas un pic cam largi. Evită să dea declaraţii. Nu vrea să discute nici despre amănuntul că a stat în arest exact în celula pe care a ocupat-o şi Dumitru Dragomir, în '90. Şi Ţerbea a stat într-o celulă celebră, cea a lui Gigi Becali, cînd a fost reţinut pentru sechestrare de persoane, în 2009. Avram a mai avut 6 colegi în aceeaşi încăpere, toţi "gulere albe", fără criminali sau violatori. Nu le-a lipsit televizorul şi presa scrisă. @N_P