Un studiu Eurostat privind obezitatea femeilor în Europa dezvăluie că femeile din Marea Britanie sunt cele mai grăsune de pe continent. În topul greutăţii, româncele sunt pe ultimul loc.
Studiul făcut de Eurostat le-a cam tăiat din orgoliu englezoaicelor. Chiar dacă știau deja că nu-s pe podium la frumusețe în Europa, nici topul la obezitate nu le avantajează deloc. Așa cum arată clasamentul, 23,9% dintre femeile din Regatul Unit sunt obeze, asta însemnând că una din patru doamne suferă de pe urma greutății.
Tam Fry, purtătorul de cuvânt al Forumului Național al Obezității din Anglia, a declarat, săptămâna trecută, că englezoaicele sunt grase pentru că nu știu ce să cumpere din supermarket, dar nici nu știu să gătească. Mai mult, în toate casele se găsește mâncare procesată, iar restaurantele de tip fast-food sunt pline atât de copii, cât mai ales de adulți.
Tam Fry asociază obezitatea cu nivelul tot mai scăzut al educației, dar și cu faptul că oamenii nu mai au bani pentru mâncarea naturală, așa că sunt nevoiți să cumpere, atât pentru ei, cât și pentru copiii lor, produse ieftine și de proastă calitate.
„După 30 de ani, femeile nu mai au bani să investească în ele”
Datele din raportul Eurostat arată că există o tendință generală a creșterii numărului de obezi odată cu înaintarea în vârstă. Cifrele dezvăluie că, în România, 1,6% dintre femeile cu vârste curpinse între 18-24 de ani au probleme cu greutatea, în timp ce 4,1% dintre româncele de 25 - 44 de ani sunt obeze. La categoria de vârstă 45-64 de ani, 13,7% dintre femei se luptă cu kilogramele în plus, în timp ce doamnele de peste 65 de ani care suferă din cauza obeyităţii reprezintă 10,8% din total.
Nutriționistul Mihaela Bilic este de părere că raportul nu reflectă realitatea cu care se confruntă femeile din România. „Procentul de 8% ar putea fi valabil pentru puștoaice sau pentru f