Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa s-au înscris pe un curs ascendent ieri, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora liderii zonei euro îşi intensifică eforturile pentru soluţionarea crizei datoriilor.
Titlurile grupului financiar-bancar "Dexia" SA au urcat cu 14,3%, la 41,4 eurocenţi, după ce Belgia a plasat mai multe emisiuni de obligaţiuni. Acţiunile "KBC Groep" NV, cea mai mare bancă belgiană, au crescut cu 15%, la 8,99 euro.
Acţiunile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, s-au apreciat cu 10%, la 28,31 euro, iar cele ale "Société Générale" SA, a doua bancă din Franţa, cu 6,9%, la 16,92 euro. Titlurile "Commerzbank" AG, a doua bancă din Germania, au câştigat 7,4%, ajungând la 1,34 euro. Conform Financial Times Deutschland, banca intenţionează să răs-cumpere bonduri hibride.
Acţiunile "Bank of Ireland" Plc au înregis-trat un avans de 9%, la 8,5 eurocenţi. Banca a decis să vândă un portofoliu de credite către "Sumitomo Mitsui Banking" Corp., obţinând 470 de milioane de euro.
Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au crescut cu 7%, la 74,95 eurocenţi, iar cele ale "Intesa Sanpaolo" SpA, numărul doi în sectorul bancar italian, cu 6,4%, la 1,15 euro.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au urcat cu 4,8%, la 1.844 pence, ca urmare a avansului cotaţiilor cuprului. Titlurile "Rio Tinto Group", a doua societate minieră la nivel internaţional, au cres-cut cu 4,7%, la 3.174,5 pence.
Acţiunile "Total" SA, a treia societate petrolieră din Europa, au urcat cu 3,4%, la 36,92 euro, pe fondul creşterii preţului petrolului brut. Acţiunile BP Plc, a doua companie petrolieră din Europa, s-au apreciat cu 2,3%, la 435 pence, iar cele ale "Royal Dutch Shell" Plc, cel mai mare producător de ţiţei de pe continent, cu 2%, la 2.142 pence.
La ora 16.50 (ora României), indicele