Editura Humanitas a ieşit învingătoare la cea de-a 18-a ediţie a târgului de carte. A ocupat primul loc în preferinţele vizitatorilor şi a avut la activ cel mai râvnit volum. Sursa: VLAD STĂNESCU
Organizatorii Târgului de carte au acordat, duminică, premiile celei de-a 18-a ediţii a manifestării. Trofeul Gaudeamus a revenit, în ordine, editurilor Humanitas, RAO şi Nemira.
Cea mai râvnită carte a târgului a fost considerată de către public "Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă", de Neagu Djuvara, publicată la editura Humanitas.
Premiul de excelenţă acordat unei edituri româneşti implicate în proiecte editoriale de promovare a literaturii române la nivel internaţional a fost adjudecat de editura Vinea.
Trofeul pentru traducere "Antoaneta Ralian" a fost acordat scriitorului şi traducătorului Dinu Flămând pentru traducerea din portugheză a operei poetice a lui Fernando Pessoa.
Din colecţiile sale de literatură, grupul editorial Trei a vândut cel mai bine la Gaudeamus cartea "Înainte să adorm", de SJ Watson (Colecţia Fiction Connection).
Cât despre Polirom, în topul vânzărilor, prima poziţie o ocupă volumul de memorialistică "Istanbul", de Orhan Pamuk. Curtea veche a câştigat cu volumul "Sănătatea are gust" de dr. Mihaela Bilic, primul ghid complet de nutriţie din România.
Cea mai căutată carte din oferta editurii Litera a fost "Biblica - Atlasul Bibliei", cu peste 150 exemplare vândute. În ceea ce priveşte editura Nemira, "Cântec de gheaţă şi foc" de George R.R. Martin a fost cartea cu cea mai mare priză la vizitatorii Gaudeamus. De la editura Allfa, cel mai bine vândut titlu a fost "Sanctus", de Simon Toyne.
Citiţi şi: "Evenimentul zilei" obţine un trofeu al presei la GaudeamusUltimele zile ale târgului Gaudeamus