Federaţia Română de Fotbal a anunţat prin intermediul unui comunicat postat miercuri pe site-ul său oficial că cele 20.000 de bilete alocate fanilor din Românie pentru finala Europa League din 2012 s-au epuizat.
„În jurul orei 21.00 a zilei de ieri, 29 noiembrie a.c., a fost epuizată cota de 20.000 de bilete de intrare, alocată de UEFA pieţei româneşti, pentru finala UEFA Europa League, ediţia 2011-2012, programată la data de 9 mai 2012, pe Naţional Arena din Bucureşti”, se arată în anunţul federaţiei.
Cei care doresc să asiste la finală, dar nu au apucat încă să intre în posesia unui bilet, mai au o şansă, până pe data de 18 decembrie.
„În situaţia în care, până pe 18 decembrie a.c. (data încheierii oficiale a vânzării de bilete pe teritoriul României), vor apărea anulări de comenzi/cumpărări de bilete, cuantumul respectiv va fi repus în vânzare, pe acelaşi site specializat, partener oficial al FRF, www.biletefotbalonline.ro. Reamintim faptul că principiul rămâne neschimbat, adică «primul venit, primul servit»”, precizează FRF.
Biletele pentru finala Europa League din 2012 au fost prezentat vineri, în cadrul unei ceremonii la care au participat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, ambasadorul finalei, Miodrag Belodedici, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Doina Melinte, preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi foşti internaţionali Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu şi Dorinel Munteanu.
Cele 20.000 de bilete au fost puse în vânzare luni, 28 noiembrie, fiind nevoie de mai puţin de două zile pentru a se epuiza.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat prin intermediul unui comunicat postat miercuri pe site-ul său oficial că cele 20.000 de bilete alocate fanilor din Românie pentru finala Europa League din 2012 s-au epuizat.
„În jurul orei 21.00 a zilei de ieri, 29 noiembri