Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce iubesc România! A uimit lumea şi a refuzat să "trădeze"! Patzaichin: "Mi-am demonstrat dragostea prin rezultate!"

Publicat in Pro Sport, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Un adevărat brand de ţară, Ivan Patzaichin (62 de ani) nu are nevoie de nicio prezentare. Cvadruplul campion olimpic care dovedea la JO din 1972 că nimic nu e imposibil, după ce vâslise în calificări cu pagaia ruptă, a rămas fidel ţării pe care a reprezentat-o. "Amiralul" a ocolit cu diplomaţie ofertele altor ţări rivale, trăind şi numărând în concursurile mari orele care îl despărţeau de întoarcerea acasă. Cel mai bun canoist român din toate timpurile a explicat ce înseamnă România pentru el şi care este "kilometrul 0" al inimii sale.

Domnule Patzaichin, iubiţi România?

Sigur că da şi cred că asta am demonstrat prin rezultatele pe care le-am câştigat în numele României, că absolut tot ce am făcut am făcut cu gândul la ţara mea şi mai ales că întotdeauna am refuzat ofertele altor ţări de a evolua pentru ele.

De ce o iubiţi?

Iubesc România pentru că aici m-am născut, aici m-am consacrat ca sportiv, m-am format ca om şi tot ce am realizat în viaţă s-a datorat faptului că am avut norocul să mă nasc aici, să mă nasc într-un loc superb, Delta Dunării.

Ce vă întristează însă când vorbiţi despre imaginea României de azi?

E greu de spus, poate faptul că nu ştim să ne apreciem lucrurile bune. Am impresia că s-a pierdut această calitate, ca atunci când cineva face un lucru bun, în loc să îl apreciezi, să îi arăţi respect, noi parcă vrem să îi dăm în cap.

"Teama de a-i pierde pe cei dragi era cumplită"

În ultima vreme, România nu a avut parte de o imagine pozitivă în afara graniţelor...

Într-adevăr. Trebuie să acceptăm şi aceste lucruri care se întâmplă, dar tot noi trebuie să scoatem în evidenţă şi lucrurile bune pe care românii le fac în străinătate. De exemplu, acum este băiatul acesta, Ştefan, care a uimit Italia cu vocea lui, e un lucru de care noi, românii, ar trebui să fim mândri.

Spuneaţi că

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Mediafax acum 24 minute
Medicii au declarat că cel puțin 30 de persoane au fost ucise în timp ce așteptau ajutoare, pe măsură ce foametea în zonă se agravează. Ordinul militar de evacuare, care ar putea semnala un atac iminent asupra cartierelor din Deir al-Balah, a alarma

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 5 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Ultima zi de EC 2025 vine cu surprize boombastice și primele abonamente pentru EC 2026

NapocaNews acum 25 minute
Duminică, ultima zi a festivalului Electric Castle 2025 de la Bonțida se trăiește intens și până la ultima secundă. Festivalierii ar mai avea nevoie de cel puțin o săptămână să consume toată energia primită în show-ul lui Yungblud, ce poate fi decla

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°