Prezentat la Festivalul de la Veneţia, filmul lui Bobby Păunescu a reuşit o lansare cu scandal.
Deşi a fost bine primit de criticii italieni, "Francesca" a avut probleme cu distribuirea în cinematografele din Italia, după ce pelicula a iscat o serie de controverse şi a atras ameninţări cu acţionarea în judecată din partea deputatului italian Alessandra Mussolini, nepoata dictatorului fascist, şi a primarului Veronei, Flavio Tosi.
Francesca (Monica Bîrlădeanu) este educatoare în România, ţară căreia i s-au deschis de curând uşile către Europa. Acum, oamenii sunt liberi să plece la muncă "afară". Asta este şi situaţia tinerei care vrea să emigreze undeva în Europa. Alege Italia, dar entuziasmul îi este înăbuşit atunci când caută ajutor financiar la familie şi la prieteni, foarte sceptici în privinţa plecării sale. Mama o îndeamnă să plece, pe când tatăl vrea s-o oprească oferindu-i un tablou sumbru al Italiei şi, implicit, al italienilor.
Miţă, iubitul ei pare prea puţin preocupat de acest lucru, prioritatea sa numărul unu fiind achitarea datoriilor către cămătari. Evenimentele se precipită nefericit şi adevăruri dureroase ies la iveală, iar priorităţile se schimbă.
20.00 - HBO