Autorităţile au fost apelate pe 112 de o femeie care s-a alertat , după ce vârstnica din Aiud pe care o cunoştea n-a mai răspuns la telefon de câteva zile. Înainte ca pompierii să-i spargă uşa, i-a „poftit“ pe geam.
O femeie i-a informat că vârstnica de 68 de ani din Aiud nu mai e de găsit nici la telefon de câteva zile. Cum n-a putut nici să intre în apartament, pentru că uşa era închisă pe dinăuntru şi speriată că i s-a întâmplat ceva rău, a sunat la 112.
Poliţiştii au apelat la ajutorul pompierilor din Aiud . Pentru a nu rupe uşa şi pentru a înlătura pericolul producerii unor evenimente nedorite, militarii au escaladat blocul cu ajutorul unei scări culisabile, pentru a ajunge la geamurile balconului apartamentului.
Nu mică le-a fost mirarea pompierilor, când femeia a deschis într-un târziu fereastra, şi i-a întrebat ce vor. Chestionată de ce nu le-a răspuns la uşă, vârstnica bine „parfumată“ cu alcool a spus că dormea şi că, în plus, nu a vrut să răspundă în ultimele zile la telefon şi să deschidă uşa nimănui.
Femeia nu riscă nicio amendă, întrucât nu ea a sunat la Poliţie să anunţe că ar fi într-o situaţie de urgenţă.