Trei ringuri de gheaţă s-au deschis la 1 decembrie în Capitală şi, chiar în ziua inaugurării, sute de tineri bucureşteni le-au luat cu asalt. Cea mai mare aglomeraţie a fost pe patinoarul din Cişmigiu, unde, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 12.00, intrarea este gratuită.
Patinoarele din Capitală s-au întrecut, de Ziua Naţională, în oferte pentru a-i atrage pe cei aflaţi în căutare de distracţii de sezon. În jurul terenului de gheaţă, toţi organizatorii au amenajat standuri cu băuturi înmiresmate, cu gustări calde, chiar şi cu bere rece pentru cei mai rezistenţi la frig. Toate patinoarele erau împodobite în spiritul sărbătorilor de iarnă şi împânzite cu steaguri tricolore, pentru a comemora Ziua Naţională. Însă organizatorii fiecărui teren de patinaj le-au pregătit câte o surpriză inedită vizitatorilor.
Ringul de gheaţă din Cişmigiu, cel mai apreciat
Reprezentanţii patinoarului din Cişmigiu au anunţat de câteva zile că pe 1 Decembrie accesul va fi gratuit, de la 16.00 la 21.00. Drept urmare, ieri, la 15.45, în jurul terenului de gheaţă erau sute de persoane, în special tineri, care nu mai aveau răbdare să patineze pentru prima oară în acest an. Ca aşteptarea să fie mai agreabilă, bucureştenii se încălzeau cu un vin aburind sau se îndulceau cu o vată de zahăr.
Click pe fotogalerie pentru mai multe imagini de la patinoarele din Bucureşti!
Odată cu deschiderea patinoarului, adolescenţii au dat năvală pe teren şi au început să-şi expună talentele artistice sau chiar să danseze pe muzica ce răsuna din toate colţurile. De la un microfon, un animator întreţinea petrecerea pe gheaţă, făurind o atmosferă incendiară, oricât ar fi fost de frig afară.
Gratis de luni până vineri
Preţul unei astfel de distracţii este accesibil. Accesul pe patinoar este gratuit de luni până vineri, între orele