Femeile se gândesc la sex de zece ori pe zi, iar bărbaţii de 19, însă există şi cazuri în care raportul este inversat. Structura fiziologică şi cea emoţională sunt cele care fac diferenţa. Sursa: SHUTTERSTOCK
În gândurile bărbaţilor, sexul este o preocupare frecventă. Totuşi, nici femeile nu stau rău la acest capitol, conform unor cercetări recente.
"Numărul absolut care arată cât de des se gândesc bărbaţii la sex este mult mai mic decât cel speculat de legenda urbană, conform căreia ei au astfel de gânduri la fiecare şapte secunde" precizează Terri Fisher, profesor de psihologie la Ohio State University şi autor al unui studiu recent.
Aproape 300 de studenţi americani (163 de bărbaţi şi 120 de femei), cu vârste între 18 şi 25 de ani, au fost rugaţi să îşi consemneze fiecare gând legat de sex, mâncare şi somn. La sfârşitul zilei, respectiv al unei săptămâni, însemnările erau contorizate. Întrebările legate de nevoile de hrană şi somn au fost menite să mascheze scopul studiului, au spus autorii. Rezultatele au arătat că bărbaţii se gândesc în medie de 19 ori pe zi la sex, iar femeile de zece ori.
Bărbaţii au şi alte preocupări
Aceste cifre sunt departe de a ilustra regula de 7 secunde, vehiculată până acum, care s-ar traduce prin 8000 de gânduri în 16 ore. "Sigur că rezultatele unui astfel de studiu depind de perioada vieţii. Cu toate astea, varianta oferită de studiu este mai aproape de realitate. Dacă s-ar gândi la fiecare 7 secunde la sex ar însemna că ei nu au alte preocupări în afară de sex", este de părere psihologul şi psihoterapeutul Keren Rosner, de la Cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti.
În plus, media de 19, respectiv 16 gânduri pe zi ascunde variaţii destul de mari, spune Terri Fisher, citată de portalul medical WebMD.com: "Unele femei s-au gândit la sex mai mult decât unii dintre