Noua noastră ţară nu va fi una perfectă, dar există un proiect mai bun? O nouă Europă se ridică în faţa ochilor noştri.

„Euro mai ţine o săptămână." „Băncile se pregătesc pentru revenirea la monedele naţionale." Bombardaţi cu asemenea ştiri catastrofice, ajungem să nu mai vedem că evenimente de neimaginat înainte de criză s-au produs deja şi că Europa se modelează altfel.

De exemplu, doi şefi de guverne din Uniunea Europeană, Papandreu şi Berlusconi, au fost înlăturaţi la presiunile colegilor lor mai puternici de la masa celor 27. Astăzi se vorbeşte deschis despre „convergenţă fiscală", subiect tabu până la izbucnirea cizei. Competenţa naţională în domeniul bugetar, altădată o frontieră de necontestat a suveranităţii naţionale, este făcută şvaiţer - bugetele naţionale vor trece mai întâi prin filtrul Comisiei Europene şi orice derapaj va fi pedepsit.

O Europă cu un sistem fiscal armonizat şi cu reguli bugetare comune se ridică în faţa ochilor noştri. Totul va porni de la nucleul dur al zonei euro, adică de la economiile cu cel mai înalt grad de integrare - Germania, Franţa, Benelux şi se va extinde, treptat, spre „periferii". Statele vor avea tot mai puţin spaţiu de manevră în faţa instituţiilor europene, care însă trebuie puse cu adevărat sub controlul cetăţenilor europeni.

La întâlnirea de astăzi dintre Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, liderul francez va mai obţine, probabil, ceva concesii, după ce şi-a exprimat rezervele legate de cedarea de suveranitate. Explicabil. Până la alegerile din primăvară nu mai e mult. Frontul Naţional urlă, socialiştii mârâie. Dar dincolo de rafinamentele politice franţuzeşti, proiectul noii Europe merge mai departe. Şi nici Sarkozy nu are unde să se retragă. Fără ancora germană, ratingul maxim al ţării sale se va clătina serios.

Vom putea intra şi noi în acest club atunci când nu va mai fi nevoie să