În \"Drumul dreptăţii\", film nominalizat la Oscar, destinele unui proscris şi al unui fermier se întretaie dramatic
În Arizona secolului al XIX-lea, celebrul bandit Ben Wade (Russell Crowe) şi banda lui formată din tâlhari şi criminali atacă fără scrupule Calea Ferată de Sud. Când Wade este prins, veteranul Dan Evans (Christian Bale), care se chinuie să supravieţuiască la ferma lui sărăcită de secetă, se oferă voluntar să-l ducă în viaţă la "3:10 to Yuma", un tren care urmează să-l transporte pe criminal la judecată. Datorită împrejurărilor, pe drum cei doi încep să-şi câştige respectul unul altuia. Dar, cu gaşca lui Wade pe urme şi cu pericole la tot pasul, misiunea devine în curând o călătorie violentă şi imposibilă.
Remake al filmului din 1957, producţia regizată de James Mangold a început cu stângul. În weekendul de dinaintea începerii filmărilor a nins abundent, iar viscolul a ridicat nămeţi de zăpadă de o jumătate de metru. Ţinând cont că acţiunea filmului se petrece într-o zonă secetoasă, a fost nevoie de un volum de muncă susţinută pentru a reuşi îndepărtarea întregii cantităţi de zăpadă, după care s-au adus tone de pământ uscat.
Ca şi în cazul altor producţii, şi la aceasta s-au dorit iniţial alţi actori în rolurile principale: Tom Cruise şi Eric Bana. Ambii actori au fost nevoiţi să refuze oferta din cauza programului încărcat.
22.30 - PRO TV