Monica Şagău a făcut parte din lotul României care a cucerit şase medalii la ultimele Campionate Europene de fotbal tenis ce s-au desfăşurat în Cipru.
Monica Şagău, născută în Albac, judeţul Alba, continuă să facă performanţă într-un sport dedicat mai mult al bărbaţilor: fotbal –tenis. La ultimul campionat european, desfăşurat în Cipru, a făcut parte din lotul naţional care a făcut cinste României, prin cucerirea a şase medalii, dintre care cinci de aur.
Performanţă internaţională: 4 medalii de aur şi opt de bronz
Monica Şagău (CS Fotbal Tenis Răzvan Cluj) a câştigat alături de Ana Maria Gherghel (Comexim Lupeni), aurul în proba de dublu, în care a fost folosită şi Florica Chiar (Viitorul Alexandria). Sportivele tricolore au primit medalie de aur şi în proba de triplu, în componenţa: Monica Şagău, Dorina Păuna, Alina Meseşan (toate de la CS Fotbal Tenis Răzvan Cluj).
Click pe poze pentru FOTOGALERIE cu campioana
Pe lângă reuşitele din Cipru, sportiva din Apuseni are în palmares cinci participări la campionate mondiale, de unde s-a întors cu două medalii de aur şi opt de bronz.
Monica Şagău mai deţine două diplome universitare, una în domeniul Istoriei şi Filofogie şi una în Asistenţă Socială şi titlul de cetăţean de onoare al comunei Albac, localitatea în care s-a născut şi a crescut.