În loc de bandă despărţitoare, pe mijlocul străzii Buzeşti, la intrarea în Piaţa Victoriei, se află doi stâlpi la o distanţă de doi metri unul faţă de celălalt.
Cele două construcţii sunt situate între prima şi a două bandă a străzii Buzeşti din centrul oraşului şi par desprinse dintr-o reclamă cu Dorel. De fapt, stâlpii fac parte din realitatea cotidiană a locuitorilor Capitalei, care au drum prin zona. Un stâlp este un semafor funcţional, iar celălalt este unul de iluminat stradal, însă nu sunt delimitaţi în niciun fel.
Cum şantieriştii autohtoni nu se pot lăuda cu doar doi stâlpi uitaţi pe mijlocul drumului, la cinci metri se mai află un băt înfipt în şosea care aduce şi el a stâlp de iluminat stradal.
Această gafă este cu atât mai ridicolă cu cât Primarul General, Sorin Oprescu va verifica astăzi, la ora 10.30, stadiul lucrărilor la obiectivul de invetiţii ,,Diametrala nord-sud Buzeşti-Berzei-Uranus’’, iar la ora 13.00 se va relua circulaţia pe tronsonul cuprins între strada Virgiliu şi strada Vasile Pârvan. Practic, inaugurarea va avea loc la celălalt capăt al străzii.
UPDATE 4.09
Ion Dedu, şeful Direcţiei Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei din Primăria Capitalei, a precizat pentru “Adevărul” că stâlpii au rămas pe stradă deoarece aceasta trebuia iniţial să aibă două benzi pe sens, iar ulterior s-a decis lărgirea la trei în acea zonă pentru fluidizarea traficului. Stâlpii vor fi luaţi de acolo după ce vor fi montaţi alţii mai în spate, care să preia cablurile din zonă. Dedu a mai afirmat că situaţii de acest gen sunt “inerente” la astfel de lucrări.