Autorul accidentului de pe Calea Floreasca, soldat cu doi morţi, a fost eliberat. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, marţi.
Tribunalul Bucureşti a decis să nu mai prelungească măsura arestării preventive dispuse în cazul lui Andrei Andronie. Andronie nu are voie să părăsească Bucureştiul şi trebuie să respecte o serie de obligaţii impuse de instanţă.
Andrei Andronie, fiului cunoscutului bancher Jean Andronie, a omorât doi oameni, la începutul lunii noiembrie, pe Calea Floreasca din Capitală. Tânărul este în arest preventiv din 6 noiembrie, fiind acuzat de ucidere din culpă.
Gonea cu 180 de kilometri pe oră, spun martorii, la bolanul bolidului său 4x4, când a lovit o maşină pe bulevard şi apoi a spulberat un taximetru.
Taximetristul şi clienta sa au murit pe loc. Tânărul plecase, se pare, pe patru cărări dintr-un club, iar o patrulă de poliţie gonea după el. A refuzat să sufle în fiolă şi să i se recolteze probe de sânge.
Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, sora taximetristului ucis în accident s-a declarat dezgustată de cele întâmplate şi a spus că spera ca justiţia să facă dreptate.
"Simt dezgust. Speram ca justiţia să facă dreptate. Justiţia este coruptă" a declarat sora taximetristului ucis în accident, Janina Nicu, într-o intervenţie la Antena 3.
"Doar nu am circulat cu 300 de km/h!" Aşa se scuză tânărul care a omorât doi oameni
Autorul accidentului de pe Calea Floreasca, soldat cu doi morţi, a fost eliberat. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, marţi.
Tribunalul Bucureşti a decis să nu mai prelungească măsura arestării preventive dispuse în cazul lui Andrei Andronie. Andronie nu are voie să părăsească Bucureştiul şi trebuie să respecte o serie de obligaţii impuse de instanţă.
Andrei Andronie, fiului