Traseele autobuzelor 18, 2 şi 10 vor fi modificate, iar pe traseele 11, 113,115, 117, 118 şi 23 vor circula un număr mai mic de mijloace de transport în comun. Cei de la Tursib spun că au efectuat în această toamnă un studiu şi o serie de verificări legate de transportul în comun în Sibiu.
CITIŢI ŞI:
NUP pentru fostul șef al SRI Sibiu. Șeful Poliției, avansat ”la excepțional”
Poliţia are un cerc de suspecţi în cazul incendiului de la Liquid şi Dobrun
În urma acestor verificări programul de circulaţie al autobuzelor în Sibiu va suferi modificări majore începând chiar din prima zi a anului viitor.
Astfel Traseul 18 se va modifica prin prelungirea itinerariului până în Cartierul Tineretului – ca urmare a cererilor făcute de sibienii care locuiesc în această zonă.
Ca urmare a reabilitării podului, pe porţiunea între Cema şi Tăbăcărie, s-au modificat traseele autobuzelor 2 şi 10. Astfel autobuzele de pe traseul 2 nu vor mai circula până la Tăbăcărie, iar în schimb vor circula până aici autobuzele de pe traseul 10.
La traseele 11, 113,115, 117, 118 şi 23 s-au redus anumite curse care s-au dovedit a transporta un număr foarte mic de călători.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: