Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Șoferul ucigaş a demisionat din Armată. Maşina lui, reparată de un condamnat pentru o faptă identică

Publicat in Adevarul, joi 8 decembrie 2011 ·

Poliţiştii au stabilit că unul dintre cei care l-au ajutat pe Aihan Menasan să îşi repare maşina este un fost comandat pentru ucidere din culpă. Menasan este acuzat că l-a accidentat mortal, marţi spre miercuri noaptea pe drumul care leagă Medgidia de Valea Dacilor, pe Varol Sarali, după care a fugit.

UPDATE ora 18.00 Ministerul Apărăii Naționale a anunțat printr-un comunicat de presă remis joi că militarul care a lovit mortal cu mașina un bărbat și apoi l-a lăsat pe marginea drumului, unde a fost devorat de câini, a demisionat din Armată.

„Caporalul Menasan Aihan, încadrat la o unitate militară din județul Constanţa, care este cercetat penal pentru producerea unui accident de circulaţie în apropierea municipiului Medgidia, a fost trecut în rezervă, prin demisie, în urma cererii adresate de acesta comandantului unităţii“, se arată în comunicatul MApN.

Complicele lui are antecedente în astfel de fapte

Complicele militarului care şi-a lăsat victima moartă să fie devorată de animale este Zeinel Zecheria (27 de ani). Zecheria a fost, la rândul său, cercetat şi condamnat pentru ucidere din culpă, la 18 luni de închisoare cu suspendare.

În mai 2007 bărbatul a accidentat mortal, pe trecerea de pietoni de pe bulevardul Ferdinand din Constanţa, o femeie care a murit pe loc. Victima sa, Doichiţa Georgescu, a murit pe loc. Zecheria locuieşte în Lazu, acolo unde au fost găsite şi componente din autoturismul Volkswagen cu care a fost lovit crescătorul de animale din Valea Dacilor.

Poliţiştii nu l-au pus încă sub învinuire pe Zecheria. Dacă se va stabilit că l-a ajutat pe Menasan în deplină cunoştinţă de cauză, Zecheria riscă de la 2 luni la 3 ani de închisoare sau amendă şi în plus ar putea să intre după gratii pentru a executa pedeapsa iniţială.

Ucis în accident rutier şi abandonat pe câmp. Cadavrul unui bărbat, sfârtecat de anima

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 minute
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 55 minute
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

AEP Când ar putea fi reluate alegerile prezidențiale în cazul în care CCR anulează primul tur

Ziua Constanta acum 43 minute
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat în această dimineață, la Radio România Actualități, că în eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum 34 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu: Dacă cineva a FURAT voturi la primul tur al prezidențialelor, ca premier al României, mă voi asigura că va răspunde în fața românilor

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a lansat un apel ferm către susținătorii partidului în perspectiva alegerilor parlamentare de duminică, subliniind că este esențial ca românii să își exprime votul pentru a asigura viitorul guvernului și pentru a lu

Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar – o nouă CAMPANIE lansată de Fundația Carmistin

Gandul acum 28 minute
Fundația Carmistin lansează o nouă campanie de responsabilitate socială – Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar, prin care asigură necesitățile de bază, în special alimente și îmbrăcăminte pentru copiii din mediul rural ca

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum o ora
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

După ce a cerut renumărarea voturilor CCR urmează să discute astăzi solicitarea de anulare a rezultatelor din primul tur al prezidențialelor

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituţională a României urmează să discute vineri, de la ora 14,00, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin. Joi, CCR a cerut Biroului Electoral Central renu

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 4 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°