Tribunalului Bucureşti i-au trebuit doar opt termene de judecată pentru a-l trimite în puşcărie pentru şapte ani pe fostul şef al CNSLR Frăţia, omul de casă a lui Vîntu. Petcu pozează în victimă și declară că a fost condamnat deoarece devenise... \"incomod\". Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Judecătorul Andi Malaliu, de la Tribunalul Bucureşti, a dat dovadă de celeritate, condamnându-l pe sindicalistul Marius Petcu în doar opt luni de zile, pentru luare de mită, la executarea a şapte ani de închisoare. Totodată, magistratul a dispus ca lui Petcu, fost şef al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) Frăţia, să-i fie interzise anumite drepturi pe o perioadă de zece ani. Nu în ultimul rând, sindicalistul trebuie să restituie şpaga de 1,4 milioane lei de nunţătorului său.
Decizia nu este, însă, definitivă, ci poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Rapiditatea cu care s-a judecat acest dosar l-a luat prin surprindere pe fostul sindicalist care a început să se victimizeze declarînd că decizia instanţei este o "execuţie publică" regizată de actuala Putere. "De-a lungul procesului care s-a precipitat cu o repeziciune fără precedent, iată că în şase luni de zile liderul de sindicat Marius Petcu este executat public. Am descoperit că toate încercările mele de a-mi dovedi nevinovăţia se loveau de un zid (...) Sigur că mă pot gândi la faptul că într-o perioadă în care situaţia economică din România degenerase, eu cu mişcările de protest pe care le organizam devenisem incomod", a susţinut fostul lider al CNSLR Frăţia.
Marius Petcu a fost trimis în judecată în aprilie 2011, de către procurorii DNA, fiind prins în flagrant, în timp ce primea mită, în martie 2011. DNA a finalizat rechizitoriul în numai o lună de zile.
Iniţial, Curtea de Apel Bucureşti nici măcar nu l-a arestat pe Marius Petcu, magistraţii