Nomenclatorul meseriilor ar trebui să includă şi această nouă categorie. Pe măsură ce lucrurile merg tot mai prost, e firesc să apară tot mai mulţi oameni care sunt gata să se priceapă la tot mai multe lucruri.

Nu vorbesc aici de figurile obişnuite ale comentatorilor invitaţi permanent la toate posturile tv, la care nici nu mă mai uit. E vorba de tinerele vlăstare crescute la adăpostul blocului încă neizolat termic şi care au probabil un scop în viaţă. Să le asigure părinţilor şi pisicilor, ale căror poze haioase le postează din când în când în media socială, o viaţă fără reumatism. Pentru asta, fără măcar să se apuce de nas, s-au aruncat cu mânecile suflecate în haznaua internetului, cu scopul nemărturisit de a ieşi într-o bună zi la suprafaţă cu peştişorul de aur în mână. Ce contează că el poate avea altă formă? Există o iluzie care persistă la toate generaţiile. Aceea că fiecare individ tânăr este extrem de diferit de părinţii şi de toţi strămoşii lui. El e ferm convins că nu va repeta greşelile sau clişeele adulţilor din preajmă, care îl scoteau din minţi în adolescenţă.

În ultima vreme, pare că această convingere e cu atât mai profundă, cu cât ruptura dintre mediile şi tehnologiile de comunicare este mai radicală. Din acest motiv, teama de ridicol dispare odată cu învăţarea ignoranţei. Nu există încă o generaţie care să acopere momentul exploziei telefoniei mobile. Aceeaşi confuzie temporală pluteşte şi asupra internetului, care îi face pe oameni să se simtă mult mai emancipaţi, aproape revoluţionari, doar pentru că folosesc nişte instrumente infinit mai inteligente decât ei. Cea mai mare parte a acestei hoarde de maimuţe care pare să fi ocupat temporar templul părăsit al civilizaţiei uită că acum câţiva ani vorbea cu mamaie şi tataie, purta lanţ de aur şi la gâtuţ şi la mânuţă şi făcea cam aceeaşi cantitate de greşeli gramaticale sau de