Buldozerele Primăriei Slatina au muşcat în această dimineaţă în plin din construcţia ridicată de interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pe strada Piteşti, numerele 110-112.
Primăria a obţinut în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă privind demolarea uneia dintre locuinţele lui Bercea Mondial din Slatina. Imobilul are o suprafaţă la sol de 365 de metri pătraţi şi un teren aferent de aproape 1.200 de metri pătraţi. Proprietar în acte al casei este Oranţa Stoiculescu, un interpus al lui Bercea, acesta fiind obligat de instanţă şi la achitarea cheltuielilor de judecată în valoare de 50.000 de lei. Reprezentanţii primăriei spun că, în cazul în care nu va plăti, proprietarului i se va pune sechestru atât pe teren cât şi pe casă, iar imobilele vor fi scoase la vânzare pentru recuperarea banilor.
VEZI VIDEO CU IMOBILUL LUI BERCEA PUS LA PĂMÂNT
CLICK pe poze pentru a vedea o GALERIE FOTO!
Bercea Mondial (43 de ani) deţine peste 50 de imobile, în Slatina, dar şi în Drăgăneşti, cele mai multe pe numele unor intermediari. Interpuşii trăiesc la limita sărăciei, fără să poată face dovada banilor cu care au fost ridicate casele. În ultimii ani, Sandu Anghel a fost sancţionat de Primărie cu nenumărate amenzi, pentru nerespectarea legislaţiei în construcţii, amenzile totalizând peste 700.000 de lei.
CLICK pe poze pentru a vedea o altă GALERIE FOTO!