75 de copii cu dizabilități, care trăiesc permanent la Complexul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei" din Ploiești, dorm în paturi vechi de 14 ani și își țin, vara, lecțiile în clase supra-încălzite. O mână de studenți inimoși are planuri mari pentru acești copii uitați de toată lumea.
Pentru majoritatea „rezidenților" cazați la Centrul „Sfântul Andrei" din Ploiești, viața are cele mai sumbre tușe. Mulți au fost condamnați încă dinainte de a se naște, din neștiința părinților, oameni săraci din comune îndepărtate din Prahova, care nu cred în doctori și în necesitatea unor controale medicale periodice pe parcursul sarcinii. Au venit pe lume cu malformații congenitale și afecțiuni cronice somatice și neurologice, așa că mulți dintre ei își petrec copilăria departe de familia care nu poate face față, medical și psihic, unor copii cu totul speciali.
20 de dintre ei sunt aproape de vârsta majoratului, după ce, până în 2001, au crescut în căminul-spital pentru copiii cu handicap de la Tătărăi, o unitate amenajată într-un fost pavilion de vânătoare al unui boier. Au continuat aventura recuperării la Ploiești, după ce a fost dat în folosință Complexul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei". După ce vor împlini 18 ani vor fi transferați în centre pentru adulți cu handicap, și, astfel, toată viața lor va fi o permanentă spitalizare și o cursă pentru supraviețuire, în competiție cu propriile instincte de agresivitate, îndreptate împotriva lor și a celorlați.
Click pe imagini pentru o fotogalerie cu condițiile de trai din centru
Alții sunt foarte mici, de la câteva luni până la vârsta preșcolară. În cazurile cronice, vegetează în poziții imposibile în pătuțuri sau învață să vorbească, cu ajutorul logopezilor din centru, ori să meargă și să deprindă mișcări simple, la orele de terapie ocupațională, kinetoterapie și balneo-fizioterapie
