Dispariția a două steaguri tricolore de la sediul Primăriei Baba Ana și de la Școala Generală, cu clasele I-VIII, din satul Baba Ana, a dus la prinderea unui hoț din comună, înarmat bine cu două cuțite.
În baza sesizării, s-a constituit o echipă operativă, care în urma cercetărilor l-a depistat pe principalul suspect, S. Petre, din comună, Făptuitorul a fost percheziționat corporal, iar asupra sa s-au găsit două cuțite, cu lamele de 17 cm și respectiv 21 cm, cuțite care au fost ridicate în vederea cercetărilor.
Valoarea prejudiciului indicată de către Primăria Baba Ana este 150 lei, prejudiciul a fost recuperat.
În cauză a fost întocmit dosar penal față de făptuitor pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, și portul fără drept în locuri și împrejurări în care s-ar putea pune în primejdie viața sau integritatea corporală a persoanelor, a cuțitului.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din Ciorani.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!