Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cine taie copacii din Drumul Taberei? Locuitorii se trezesc cu pomii din spatele blocului doborâţi

Publicat in Adevarul, marți 13 decembrie 2011 ·

Lucrările de la metroul care se construieşte în Drumul Taberei îi nemulţumesc pe bucureştenii care trăiesc în zonă. Ei acuză autorităţile că îi lasă fără copaci.

Drumul Taberei e cunoscut ca unul dintre cele mai verzi cartiere din Capitală. Multe dintre blocuri sunt înconjurate de copaci vechi de ani se zile. Dar acum, lucrările de la metrou duc la dispariţia multora dintre aceşti arbori vechi.

Bucureştenii care locuiesc în zona Bd. Drumul Taberei- str. Valea Ialomiţei spun că, deşi îşi doresc metroul, acest lucru îi lasă fără copacii cu care au crescut. Ei spun că în numele şantierului pentru noua linie de metrou sunt tăiaţi pomii din jurul blocurilor.

"Ne mândream cu cele mai umbroase trotuare, iar acum zona arată dezolant. Mai mult de o sută de pomii de pe marginea trotuarelor a fost tăiată în primă fază, însă am înţeles această necesitate. Însă, între timp au fost tăiaţi mult mai mulţi copaci", arată Ioana Nicola, reprezentanta Asociaţiei de proprietari TD 1.

Ca urmare, locuitorii din Drumul Taberei au sesizat toate autorităţile, de la primăria de sector şi până la ADP, însă nimeni nu ştie de copacii din jurul blocurilor.

În plus, au trimis o scrisoare deschisă către Primarul sectorului 6, Cristian Poteraş, către Primarul General al Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu, către ministrul Elena Udrea, al cărei colegiu de deputat este acolo şi către directorul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltării Urbane Sector 6.

În scrisoare, localnicii arată că, acum o săptămână, când s-au tăiat primii pomi în jurul blocului TD1 au întrebat un oficial care era cu muncitorii dacă se vor tăia toţi pomii, iar răspunsul a fost că un se mai taie nimic. Dar un a mai trecut mult şi tăierile au început din nou.

"Pentru că luni, 5 decembrie, la ora 16, s-au mai tăiat încă doi pomi, poate cei mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum 45 minute
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 în Diaspora: Peste 100.000 de alegători şi-au exprimat opţiunea de vot

Mediafax acum 37 minute
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a ajuns la 100.000, la ora 17:10. Secţiile de votare din străinătate sunt deschise sâmbătă până la ora 21:00, iar duminică între orele 7:00 şi 21:00, ora locală. Votul în D

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Ziarul Financiar acum 24 minute
BEJ Caraş-Severin a anunţat că, în urma renumărării voturilor din primul tur de alegeri prezidenţiale, USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale. „Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 3 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 2 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum o ora
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

Președintele AEP: Până duminică dimineață, toate voturile din țară vor fi renumărate

Gandul acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a fost finalizată în peste jumătate dintre județele din România. El a adăugat că „pâ

Prima secțiune a ”Scutului estic”, de la granița cu Rusia, este gata: ”Cel mai mare proiect de acest gen din istoria Europei după 1945”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă, 30 noiembrie, că primul tronson de fortificaţii cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este gata şi că toate măsurile puse în aplicare de-a lungu

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 9 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°