Anchetatorii belgieni au găsit cadavrul unei femei, care a fost ucisă de autorul atacului armat, înainte de a se îndrepta spre piaţa centrală. Procurorul Cedric Visart de Bocarme a declarat, azi, pentru postul de radio La Premiere, că a fost găsit corpul neînsufleţit al unei femei într-o magazie folosită de atacator, lângă casa acestuia. Sursa: ReutersSursa: ReutersSursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
UPDATE 4: Potrivit Le Figaro, asasinul era un sudor de origine marocană. S-a născut în 15 noiembrie 1978. Se pricepea să repare armele şi să monteze amortizoare. De altfel, condamnarea sa a avut loc după ce poliţia a găsit la el acasă un întreg arsenal de arme, plus 2.000 de plante de canabis. În 2010, a fost achitat pentru deţinerea de armament, pentru care avea permise, rămânând cu condamnarea pentru canabis şi fiind apoi eliberat condiţionat.
UPDATE 3: Un copilaş de 2 ani a murit, aseară, la spital, în urma rănilor suferite în atacul armat de lângă piaţa de Crăciun, din centrul oraşului Liege, a declarat Katrin Delcourt, un purtător de cuvânt al biroului guvernatorului provinciei, potrivit CNN.
UPDATE 2: Un cetăţean român, Alexandru Palade, a fost rănit uşor în atacul de la Liege, iar rănile uşoare suferite nu au necesitat internarea în spital. El se afla în momentul atacului în apropierea staţiei de autobuz care a fost vizată de atacul comis de Nordine Amrani, relatează Agerpres.
Informaţia a fost confirmată oficial de celula de criză creată în cadrul Ministerului de Externe belgian, după evenimentele tragice produse marţi la Liege.
UPDATE 1: Presa belgiană a precizat, azi, că pe proprietatea bărbatului s-a descoperit cadavrul unei femei. Este vorba despre o femeie de 45 de ani, care era angajată ca menajeră de vecinii bărbatului.
Astfel, numărul morţilor, incluzându-l şi pe criminal, a ajuns la şase. "În urma unei perch