Ignoraţi de toată lumea, daţi la o parte de societate şi-au găsit alinarea prin muncă. Din mâinile lor ies oale de lut, cărţi de vizită, calendare, pâini şi cozonaci, lumânări, feţe de masă, şorţuri sau halate. Sunt 45 de persoane cu dizabilităţi, angajate în prima întreprindere socială înfiinţată de o autoritate locală din România, deschisă azi în sectorul 1.
Nicoleta este operată din 2008 de cancer la stomac. De atunci, femeia, în vârstă de 28 de ani, a stat numai prin spitale sau acasă, la pat. Sfârşitul lui 2011 o prinde însă la muncă, în atelierul de croitorie de la etajul 1 al Întreprinderii „Orizont” din strada Nazarcea.
„De când cu acest serviciu parcă nu mai sunt pierdută în spaţiu. Mă simt bine când muncesc”, spune bucuroasă tânăra.
Pentru cele patru ore petrecute zilnic la centru, Nicoleta este remunerată cu aproximativ 370 de lei pe lună. Cei care muncesc opt ore primesc700 de lei.
„Am un copil la grădiniţă şi orice ajutor îmi prinde bine”, zâmbeşte cea care a urmat şi o şcoală de croitorie acum câţiva ani.
Într-o altă sală pe etaj funcţionează şi atelierul de olărit. Meşterii olari sunt nea Gică Radu (53 de ani) şi tanti Zoia Muşat (51 de ani). El are diabet de gradul II, iar ea, fostă femeie de serviciu, suferă de depresie.
„Din mâinile noastre ies oale de lut şi căni. Suntem cum nu se poate mai mândri şi le mulţumim doamnelor care se ocupă de noi”, ne mărturisesc ei. Ajutoarele lor sunt o fostă asistentă medicală, Alina Dumitru (40 de ani) şi doi băieţi Robert (36 de ani) şi Adrian (41 de ani). Aceştia din urmă stau toată ziua şi pictează ceea ce iese din mâinile colegilor lor.
„Îmi place ce fac, mă deconectează, mă face să mă simt util. Trebuie să ne aducem şi noi contribuţia, să oferim şi noi ceva în schimb”, ne explică Robert ce simte atunci când vine la muncă.
Întreprinderea socială din strada Naza