Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbateri privind coeziunea teritorială şi competitivitatea în contextul Strategiei Europa 2020

Situaţia şi perspectivele teritoriului Uniunii Europene au fost discutate astăzi, 15 decembrie 2011, în cadrul Conferinţei Coeziune teritorială şi competitivitate în contextul Strategiei Europa 2020 - Contribuţii naţionale la dezbaterea europeană privind conceptul de coeziune teritorială,organizată de Ministerul Dezvoltării Regional şi Turismului, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Europene. În deschiderea conferinţei, ministrul Elena Udrea a spus că teritoriul şi capitalul uman sunt, pentru România, printre principalele atuuri care trebuie valorizate în viitor pentru a atinge obiectivele de coeziune şi competitivitate. „În contextul în care rolul coeziunii teritoriale este tot mai important în negocierea noului cadru financiar al UE, este nevoie ca, la nivel naţional, să existe ţinte clare şi asumate la diferite niveluri teritoriale cu privire la principalele obiective de dezvoltare şi mecanismele de implementare. O corectă aplicare practică a conceptelor legate de coeziunea teritorială va fi de mare ajutor în implementarea reuşită a viitoarelor programe operaţionale, post 2013, şi acest lucru trebuie să fie preocuparea noastră permanentă. Doresc să le mulţumesc colegilor din minister pentru implicarea lor permanentă în îndeplinirea tuturor obiectivelor noastre legate de dezvoltare regională, coeziune teritorială şi cooperare europeană", a declarat ministrul Elena Udrea. Cei 140 de participanţi din România şi alte state europene, reprezentanţi ai Guvernului, Comisiei Europene, Comitetului Regiunilor, administraţiei publice locale, experţi şi reprezentanţi ai mediului universitar au discutat despre rolul coeziunii teritoriale în cadrul politicii de coeziune şi al altor politici de dezvoltare. Evenimentul şi-a propus să lanseze la nivel naţional o dezbatere privind coeziunea teritorială, în vederea adâncirii înţelegerii acestui concept în noul context, precum şi a

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, prelungită în România!

Ziua Constanta acum 30 minute
Proiectul adoptat de Camera Deputaților prevede plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale până la 31 martie 2025, stabilind reguli clare pentru prețurile finale și obligații pentru producătorii de gaze naturale. Plenul Camerei Depu

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Telekom Romania Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active ale companiei de către Digi România

News.ro acum 40 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi România SA va prelua anumite active ale aceleiaşi companii. ”Consiliul Concurenţei analizează t

DNSC lansează un avertisment în legătură cu mesajele care oferă "job-uri online"

Wall-Street.ro acum 51 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează în legătură cu mesajele de tip SMS sau venite pe diverse aplicaţii de mesagerie (Whatsapp) care oferă "job-uri online" cu scopul de a colecta date sensibile de la utilizatori. "În ultimele

Ministrul Apărării: Sistemul de la Deveselu, una dintre cele mai importante capabilităţi aliate pentru apărarea Europei

HotNews acum o ora
Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore are un rol deosebit de important pentru apărarea Europei împotriva ameninţărilor balistice, a spus ministrul Apărării Naţionale. Angel Tîlvăr a vizitat marți împreună cu ambasadorul SUA în România, Kathle

Ce au căutat românii pe Google în 2024? Sportul e pe primul loc! Cum arată topul celor mai populare subiecte

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ca de fiecare dată în decembrie, Google prezintă listele cu cele mai populare căutări ale românilor în anul care tocmai se încheie. Acestea indică subiectele și oamenii care au generat cel mai mare interes în căutări în România, cele mai populare ev

UPDATE - Autocar cu pasageri, implicat într-un accident rutier, în Timiş/ Şoferului i s-ar fi făcut rău în timpul mersului, el fiind declarat decedat/ Alte patru persoane, rănite - VIDEO

News.ro acum 34 minute
Un autocar în care se aflau 25 de persoane a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier produs în judeţul Timiş, după ce şoferului i s-ar fi făcut rău la volan. Medicii au început manevrele de resuscitare asupra şoferului, însă la finalizarea

Inflația a crescut la 5,1% în noiembrie față de 4,7% în octombrie. Produsele care s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 a fost 5,1%, comparativ cu luna noiembrie 2023. Asta în timp ce în luna octombrie 2024, comparativ cu luna octombrie 2023, rata anuală a inflaţiei a fost 4,7%, arată datele Institutului Naţional de Stat

Procurorii cer arest preventiv pentru primarul din Crevedia. Florin Petre este acuzat de trafic de persoane

HotNews acum o ora
Primarul Florin Petre (PSD) urmează să fie dus miercuri în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, după ce marți seară a fost reținut într-un dosar în care este acuzat de trafic de persoane, după ce a

Hellvig: În alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier propus românilor. Carevasăzică, oameni. Nu partide / Poate ar fi nimerit şi ca negocierile politice pentru formarea unei coaliţii să nu dureze la infinit

News.ro acum 2 ore
Fostul şef al SRI Eduard Hellvig, care a revenit recent în PNL, consideră că, în alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier care le va fi propus românilor. ”Carevasăzică, oameni. Nu partide”, subliniază el, argu

Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern / Important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă reforme, nu intrăm în negociere cu linii roşii

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele USR Dominic Fritz a declarat, miercuri, că USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern, el subliniind că important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă ref

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°