O profesorară de istorie a fost bătută şi înjurată, chiar în faţa elevilor, de tatăl unui elev.
Gest şocant într-una dintre cele mai bune şcoli generale din municipiul Constanţa. O profesoară de istorie de la Şcoala nr. 12 "Bogdan Petriceicu Hasdeu" a fost agresată fizic şi verbal de tatăl unei eleve, în timpul orei de curs, în faţa a 27 de şcolari de clasa a şasea.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Maria Moga, a declarat, ieri, că profesoara a fost "îmbrâncită, apucată de guler şi împinsă către catedră", ca urmare a unui conflict mai vechi care exista între părinţii elevei şi cadrul didactic. Potrivit reprezentantei ISJ, echipajul ambulanţei chemate la locul producerii incidentului, la Şcoala nr. 12 "Bogdan Petriceicu Haşdeu", a acordat îngrijirile medicale necesare atât profesoarei cât şi unei fete din clasa respectivă căreia, în urma celor petrecute, i s-a făcut rău, prezentând o stare de leşin. "Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ urmează să analizeze acest caz şi să tragă o concluzie", a menţionat reprezentanta ISJ.
Şeful Poliţiei Municipiului Constanţa, comisar-şef Emil Pârvu, a declarat că din primele verificări efectuate în urma incidentului petrecut marţi la instituţia de învăţământ a reieşit că părinţii implicaţi sesizaseră conducerea şcolii referitor la modul defectuos în care profesoara de istorie apreciază nivelul de pregătire şcolară al elevilor, ulterior aceştia fiind chemaţi la şcoală de dascălul reclamat, pentru a discuta despre nemulţumirile existente. Conform poliţistului, discuţia, purtată în sala de curs de faţă cu elevii, a degenerat, tatăl adresând injurii şi ameninţări profesoarei. După sosirea unui echipaj de poliţie la şcoală, bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru scandalul produs. "De asemenea, desfăşurăm şi activităţi de cercetare penală în temeiul pl