Antrenorul a fost presat să-l folosească pe Costea, dar cu o zi înaintea meciului a făcut modificarea pe care odorea şi a refuzat mai schimbe la pauză după voia patronului. Mihai s-a supărat că n-a jucat deloc, dar mai tare s-a enervat antrenorul, care simte că nu mai poate continua astfel
Euforia calificării în primăvara Europa League nu l-a prins şi pe Ilie Stan ca pe jucătorii lui. Antrenorul are alte griji faţă de ale fotbaliştilor. Principala preocupare a devenit cum să mai conducă jocul de-a v-aţi ascunselea pe care l-a început înaintea derby-ului cu Dinamo. A procedat la fel şi de data asta, adică a plănuit să-l lase pe Mihai pe bancă, dar a simţit că i se impune să joace cu Costea între primii 11.
Ilie a schimbat cu o zi înaintea jocului şi l-a titularizat tot pe Nikolici. Mutarea a fost din nou cîştigătoare, ca şi în Ştefan cel Mare, doar că tehnicianul simte că nu mai poate continua astfel. Le-a mărturisit apropiaţilor lui că se gîndeşte inclusiv să renunţe, din cauza presiunii uriaşe la care e supus înaintea fiecărei partide. Practic, e pus să aleagă între ideile lui şi ale lui Gigi. Dar ca să mizeze pe ale sale e obligat să-i lase lui Becali impresia că va proceda aşa cum doreşte el.
Pentru jocul cu Larnaca, patronul a acceptat varianta cu Mihai lăsat pe bancă, pe care o gîndise Stan, dar i-a transmis să schimbe măcar la pauză dacă lucrurile nu merg foarte bine. După 45 de minute era tot 0-0, adică scor de eliminare pentru roş-albaştri, şi Ilie a ales să-l păstreze pe Nikolici pe teren cu orice risc. A urmat un penalty scos de muntenegrean şi două goluri date tot de el.
Gigi a fost nevoit să-şi tempereze reacţiile la final: "Îi mulţumesc lui Nikolici pentru ce a făcut. Dacă îl transfer definitiv de la Timişoara? Asta nu ştiu, mai vedem". Singurul care n-a ascuns că e supărat a fost Mihai Costea. Olte