Mai mulţi copii şi tineri din Şimleu Silvaniei, Jibou şi Camăr sunt cercetaţi acum de poliţişti după ce au fost prinşi fie că au vândut unor colegi petarde, fie că au avut asupra lor astfel de obiecte, fapte ce contravin Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Poliţiştii din Şimleu Silvaniei au efectuat un control la un liceu din oraş, în urma căruia au identificat trei elevi de 15 ani, care deţineau petarde. Potrivit Inspectorautlui de Poliţie Judeţean Sălaj, este vorba despre N. Tamaş, care avea la el 12 pachete de petarde sigilate, K. Rolland, cu două pachete, şi K. Levente, cu un pachet. Toate petardele erau marca „PICCOLO CORSAIR”şi fiecare pachet avea câte 60 bucăţi.
Pe o stradă din Şimleu Silvaniei, poliţiştii l-au depistat pe D. Mark, din Nuşfalău, care avea asupra sa cinci pachete de petarde, din care a folosit trei în timp ce se deplasa pe stradă. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că acesta cumpărase petardele de la D. Adam, din Camăr, ambii elevi ai aceluiaşi liceu.
La Jibou, poliţiştii l-au găsit pe B. Răzvan, de 14 ani, care le-a vândut articole pirotehnice unor tineri cu vârste sub 16 ani, din Jibou, de la aceştia poliţiştii din Jibou ridicând 113 petarde.
Petardele au fost confiscate, iar tinerii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de comercializare de articole pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege (16 ani), faptă prevăzută şi pedepsită lege.
Reprezentanţii IPJ precizează că, potrivit noilor reglementări legislative, articolele pirotehnice de divertisment sunt clasificate în 4 categorii, iar dintre acestea numai cele din Categoria I pot fi deţinute şi folosite de către persoanele fizice. Vânzarea acestor articole către publicul larg se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens, în locuri autorizate şi numai căt