Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambulatorul Spitalului de Urgenţă, modernizat şi dotat cu aparatură medicală, ar mai avea nevoie şi de câţiva medici

Publicat in Adevarul, luni 19 decembrie 2011 ·

Medicii specialişti din spital nu sunt motivaţi finanaciar să lucreze şi în Ambulatoriu. Pentru unele cabinete, cum este cel de chirurgie bucomaxilo-facială, există un singur medic, care trebuie să se împartă între operaţii şi consultaţii

Lucrările de modernizare şi extindere a Ambulatoriului de Specialitate de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" Galați au fost finalizate şi 30 de cabinete au fost reabilitate şi dotate cu aparatură medicală nouă, inclusiv cu un angio-RMN.

Până aici toate bune şi frumoase numai că în cazul unora dintre cabinetele de specialitate încă nu se ştie dacă se vor găsi medici care să le deservească.

De exemplu, la etajul al treilea al Ambulatoriului, pe şase uşi sunt montate plăcuţe cu inscripţia Chirurgie Bucomaxilofacială, numărul cabinetelor pentru această specialitate fiind cel puţin excedentar dacă avem în vedere că există un singur medic. Iar acesta lucrează şi în spital, unde opereză zilnic mai mulţi bolnavi, fiind unicul chirurg BMF-ist pentru populaţia judeţului Galaţi şi a celor limitrofe.

Practic, pacienţilor multora dintre cabinetele Ambulatoriului ar trebui să le acorde consultaţii, prin rotaţie, medicii specialişti din spital pentru că şansele angajării de doctori care să lucreze numai în policlinică sunt nule.

„Este necesar ca ambulatoriul să beneficieze de o finanţare mai bună din partea Casei de Asigurări. Dacă în continuare vor fi impuse restricţii de genul, maximum 28 de consultaţii pe zi la un medic specialist, iarăşi vor fi cozi interminabile, cu programări pe termen lung, de luni de zile", a afirmat doctorul Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publcă Galaţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 13 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°