Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Suporterul” bătăuş de la Ploieşti, trimis în judecată şi pentru deţinere de droguri

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 decembrie 2011 ·

Aşa numitul suporter care a intrat pe terenul de fotbal din timpul partidei Petrolul Polieşti – Steaua Bucureşti a fost trimis în judecată sub acuzaţiile de deţinere de droguri de mare risc, ultraj contra bunurilor moravuri şi lovire.

Potrivit procurorilor, Petruţ Dragoş Enache, ”aflându-se în incinta stadionului, unde participa ca suporter al echipei de fotbal „Petrolul”, la meciul Petrolul Ploieşti – Steaua Bucureşti a provocat scandal şi a tulburat grav liniştea si ordinea publică, părăsind în fugă peluza nr. I şi pătrunzând pe gazon, lovind apoi cu pumnul, în zona feţei si scuipând pe unul dintre jucătorii echipei „Steaua Bucureşti”, Galamaz George Daniel, care a fost în imposibilitate de a mai continua partida. Meciul, difuzat prin intermediul reţelei de televiziune “DIGI TV” a fost oprit, iar cei 14.000 de spectatori evacuati, fapt ce a condus la indignarea opiniei publice”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Consumator de droguri

Enache a declarat anchetatorilor că pe data de 29 octombrie 2011, după ora 22.00, aflându-se la o petrecerea ce a avut loc la domiciliul unui prieten, a luat o pastilă de ecstasy. De altfel, ”suporterul” de al Ploieşti este consumator de droguri, după cum a declarat, el arătând în scris că pe 28 octombrie a fumat trei ţigări de „marijuana”, „nefiind pentru prima dată când consuma astfel de droguri”. În plus, în urma analizelor făcute imediat după incident, s-a stabilit că acesta avea o îmbibaţie alcoolică în sânge în valoare de 0,35 g %. El a recunoscut că, înainte de a ajunge la stadion, consumase trei sticle cu bere.

Galamaz vrea 50.000 de lei

Jucătorul Galamaz a formulat plângere penală împotriva lui Enache şi s-a constituit parte civilă în proces, cu suma de 50.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale şi daune morale. În legătură cu pericolul social al individului (aflat în arest preventiv) procu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 15 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°