Momentul-cheie al oricărei relaţii este întâlnirea cu potenţialii socri. Fără pregătire, totul se transformă în haos, mai ales dacă evenimentul are loc de Sărbători.
Întâlnirea cu părinţii partenerului nu este niciodată uşoară, dar nu trebuie privită nici ca în filmul „Meet the Fockers" - „Un socru de coşmar". Cei care se întâlnesc cu potenţialii socri de Sărbători trebuie să fie atenţi să nu depăşească unele graniţe: prea multă dragoste strică, lipsa de comunicare poate să aducă o notă proastă, iar ipocrizia dă naştere unor conflicte ulterioare. Şi asta pentru că o relaţie potrivită cu părinţii partenerului şi o primă întâlnire de succes sunt la fel de importante ca şi prima ieşire în oraş ca şi cuplu.
Conform psihologului Keren Rosner, momentul potrivit al unei astfel de întrevederi este „atunci când relaţia de cuplu este una serioasă şi partenerul reprezintă o opţiune pe termen lung. Nimeni nu garantează că aşa va fi, dar atunci când există această convingere, întâlnirea cu părinţii este esenţială".
Studiile arată că un partener ideal îşi face temele înainte. Tensiunea din aer e însă inevitabilă, dar este esenţial ca cei în cauză să-şi facă o minimă documentare înainte să pornească la „război". Ce te faci dacă părinţii îl apreciază pe George Bush, iar tu îl consideri un politician prost? Taci de dragul unei întâlniri liniştite sau îţi susţii punctul de vedere ca la un talk-show?
Fără pregătire, se instalează haosul
„Fiecare partener trebuie să fi vorbit înainte cu părinţii, să fi făcut o prezentare a omului din viaţa lor şi asupra intenţiilor sale", susţine psihologul Keren Rosner.
Şi totuşi, lucrurile nu stau mereu ca pe hârtie. Andrei Ştefan (25 de ani), din Bucureşti, a rămas marcat în urma unei cine cu părinţii unei foste iubite, iar de atunci, spune el, „a căpătat alergie la evenimentele de acest tip". Băiatul mărturiseşte