Senatul Universităţii din Craiova a decis să acorde cunoscutului artist Tudor Gheorghe titlul de Doctor Honoris Causa, la propunerea Facultăţii de Litere
Prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu, prodecan al Facultăţii de Litere şi directorul Departamentului de Imagine al Universităţii din Craiova, a declarat, pentru Agerpres, că până acum instituţia craioveană a conferit peste 80 de titluri de Doctor Honoris Causa, majoritatea personalităţilor cărora le-a fost acordat acest titlu onorific provenind din mediul academic, iar din acest an încearcă să îşi îndrepte atenţia şi către personalităţile marcante ale culturii române.
„Domnul Tudor Gheorghe este una dintre personalităţile marcante ale acestui colţ de ţară, care duce renumele poeziei de cea mai bună calitate peste tot în lume. Universitatea din Craiova a dorit să încheie anul 2011 printr-un eveniment deosebit în cadrul căruia se va decerna acest titlu de Doctor Honoris Causa unei personalităţi marcante a culturii române“, a spus prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu.
Potrivit sursei citate, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova artistului Tudor Gheorghe va avea loc pe 28 decembrie, la ora 11.00.
Cântăreţul, compozitorul şi actorul Tudor Gheorghe s-a născut pe 1 august 1945 în comuna Podari, judeţul Dolj, într-o familie de ţărani. Tatăl, cântăreţ la biserică, a fost arestat şi deţinut politic la Aiud. A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1966, cu nota 10. La 21 de ani a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova, pe scena căruia a debutat în rolul Paznicul tânăr din „Cocoşul negru“, de Victor Eftimiu. A jucat atât roluri de comedie, cât şi de dramă în piese ca „Visul unei nopţi de iarnă“ de Tudor Muşatescu, „D-ale carnavalului“ de I. L. Caragiale, „Doamna nevăzută“ de Pedro Calderón de la Barca, „Mitică Popescu“ de Camil Petrescu