Porcul uriaş care a ajuns la greutatea de 580 de kilograme, botezat „Ursul“, a dat nu mai puţin de 350 de kilograme de carne. Bunătăţile vor fi mâncate la un bal al vânătorilor.
Porcul de trei ani şi jumătate, un mascul din rasa Marele Alb, a fost cumpărat de Marcel Răcean special pentru un bal al vânătorilor. Din cauza mărimii şi a greutăţii stăpânul a decis să sacrifice porcul la un abator.
„Ca să vă faceţi o imagine a mărimii porcului, trebuie să vă imaginaţi că în momentul în care a fost atârnat în cuiul din abator măsura de la piciorul din spate şi până la cap 2,85 de metri. Am asistat şi eu la sacrificare, nu am crezut că un porc poate da atâta carne“, a explicat vânătorul Marcel Răcean.
1.000 de rude de salam
Porcul uriaş a dat o cantitate record de carne. Măcelarii au cântărit nu mai puţin de 350 de kilograme. „Carnea de porc va fi amestecată cu cea de mistreţ şi ciută. O să pregătim salam şi cărnaţ pentru un bal al vânătorilor. De acest lucru se va ocupa un prieten care este specialist în aşa ceva“, a completat Marcel Răcean.
Din carnea „Ursului“ se vor prepara în jur de 1.000 de rude de salam şi aproximativ 32 de metri de cârnaţ, adică 80 de perechi de cârnaţi de 40 de centimetri fiecare. Şi pulpa porcului poate candida la un record naţional: a cântărit 45 de kilograme. Pentru muşchiul mare cântarul s-a oprit la 11 kilograme.
Bunătăţile preparate din godacul uriaş vor fi mâncate la un bal al vânătorilor în februarie 2012, la care vor participa în jur de 200 de oameni. Porcul a fost crescut într-o gospodărie din comuna Câlnic, judeţul Alba. Măsura 1 metru înălţime şi circa 1,5 metri lungime. La o singură masă consuma o jumătate de sac de cereale.
Click pe poză pentru FOTOGALERIE