Initiativa Comisiei Europene de modificare si completare a legislatiei in domeniul auditului financiar reflecta o pozitie foarte stangista, identica cu pozitia grupului socialist din Parlamentul European pe cartea verde votata acum cateva luni sub forma unui raport nelegislativ. Acest din urma raport, desi a corectat multe din disfunctionalitatile introduse de Comisie, ar fi trebuit sa fie insusit de catre aceasta in redactarea initiativei legislative ulterioare. Din pacate insa, votul Parlamentului European a fost aproape integral ignorat, astfel ca o noua batalie de idei va incepe anul viitor, odata cu discutarea initiativei Comisiei, cu precizarea ca, de data aceasta, punctul de vedere al Parlamentului European va fi unul cu putere legislativa (desigur, in co-decizie cu Consiliul).
Noul raport legislativ ar trebui sa plece de la premisa ca nu exista nici o legatura, directa sau indirecta, intre calitatea auditului financiar – chiar si pentru institutiile financiare - si criza financiara. Argumentul este simplu: auditorul nu verifica si nu controleaza produsele unei companii, inclusiv cat de riscante sau nu sunt produsele – materiale sau financiare ale acesteia. A interpreta altfel auditul inseamna a confunda auditorii financiari cu autoritatile de supraveghere, singurele entitati externe care erau si sunt competente si obligate sa verifice calitatea produselor financiare, autoritati care au esuat in indeplinirea acestei sarcini.
Auditorii, fie individuali, fie reuniti in firme de profil, sunt doar emitentii unei opinii profesionale asupra corectitudinii intocmirii situatiilor financiare de catre directorul financiar al companiei auditate, pentru a convinge actualii sau viitorii investitori ca acestea nu sunt eronate. Mai mult, nu exista nici un fel de informatie care sa releve faptul ca au existat fraude in activitatea de auditare a situatiilor fina
