Acum vreo lună de zile eram la Târgul de carte \"Gaudeamus\". Tocmai vorbeam, în faţa a vreo zece-cincisprezece persoane adunate la standul unei mici edituri, despre câţiva autori care nu mai erau printre noi, dar ale căror voci se puteau auzi, emoţionant, pe discurile unor audio books recent publicate.

Era vorba despre câţiva dintre cei mai mari scriitori români din zilele noastre, Gellu Naum, Leonid Dimov, Mircea Horia Simionescu şi Mircea Nedelciu. De asemenea, editura publicase poeme inedite ale lui Mihai Eminescu în lectura lui Marcel Iureş. Alături de mine se aflau şi alţi vorbitori, care evocaseră cu căldură scriitorii amintiţi.

Tocmai vorbeam despre MHS, care ne-a părăsit anul acesta, lăsând în urmă o operă fabuloasă, când a trebuit să mă întrerup. Un vacarm şi-o vânzoleală teribile veneau către noi pe culoar. Era ca o roire de albine, ca o viermuială de trupuri ce-şi croiau cu greu drum prin marea de oameni din târg. Nu ştiu câţi fotoreporteri puteau să fi fost în acel ghem uman, dar numărul lor îl depăşea uşor pe cel al spectatorilor de la bietul nostru stand literar. "E Iliescu!", aud de peste tot. "Vine Iliescu!" Nu ne venea să credem.

Cu o suită demnă de apariţia unei Lady Gaga, în fulgerele blitzurilor, ferindu-se de microfoanele îmblănite ce-i erau vârâte aproape pe gât, înainta prin mulţime străvechiul bolşevic, sumbru şi saturnin asemenea patriarhului lui Márquez, mai în putere ca oricând, mai glorios ca oricând. Se oprea la câte-un stand, răsfoia câte-o carte, dar mai ales vorbea, vorbea continuu la mănunchiul de microfoane cu siglele tuturor televiziunilor, orbit de reflectoarele crude ce-i scoteau în evidenţă faţa pătată de bătrâneţe. Timp de zece minute, cât a trecut prin dreptul nostru, n-am putut face decât să aşteptăm ca tornada umană să se îndepărteze. Abia după ce vânzoleala s-a-ndepărtat în josul culoarul