Francesco Guidolin, antrenorul lui Udinese, şi-a cam pierdut răbdarea cu Torje (foto în stânga). Acesta a anunţat că va continua căutările pentru a găsi înlocuitorul pentru Alexis Sanchez.
Sfârşitul de an nu este tocmai bun pentru Torje. Mijlocaşul român anunţa înainte de meciul cu Juventus (scor 0-0), disputat miercuri, că vrea să marcheze în poarta torinezilor, dar nici măcar nu a fost inclus în lot de antrenorul Guidolin. Decizia tehnicianului a venit în urma prestaţiilor neconvingătoare pe care le-a avut Torje la Udinese, acest lucru fiind confirmat într-o declaraţie dată în presa italiană.
"Avem nevoie de un playmaker special. Acel număr 10 care să ştie să stea în teren şi să acopere zona cum trebuie. O clonă a lui Sanchez ar fi perfectă pentru noi, am fi mult mai sus în clasament acum. Avem resursele necesare de a fi campioni, sunt mulţumit de jucătorii mei, dar îmi lipseşte acel numar 10. Am încercat cu Abdi, Fabbrini şi Torje, însă un adevărat numar 10 lipseşte cu desăvârşire din echipă", a spus Guidolin. În 11 meciuri jucate pentru Udinese, Torje nu a marcat niciun gol.
Francesco Guidolin, antrenorul lui Udinese, şi-a cam pierdut răbdarea cu Torje (foto în stânga). Acesta a anunţat că va continua căutările pentru a găsi înlocuitorul pentru Alexis Sanchez.
Sfârşitul de an nu este tocmai bun pentru Torje. Mijlocaşul român anunţa înainte de meciul cu Juventus (scor 0-0), disputat miercuri, că vrea să marcheze în poarta torinezilor, dar nici măcar nu a fost inclus în lot de antrenorul Guidolin. Decizia tehnicianului a venit în urma prestaţiilor neconvingătoare pe care le-a avut Torje la Udinese, acest lucru fiind confirmat într-o declaraţie dată în presa italiană.
"Avem nevoie de un playmaker special. Acel număr 10 care să ştie să stea în teren şi să acopere zona cum trebuie. O clonă a lui Sanchez ar fi perfectă pent