Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A căzut 'mitul Mourinho'! Cele mai importante momente ale anului 2011 în fotbal

Publicat in Pro Sport, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Site-ul oficial al FIFA a trecut ieri în revistă cele mai importante momente ale anului 2011. Barcelona, Uruguay şi Manchester United au fost marile câştigătoare ale anului ce stă să se încheie. Iată o parte din cele mai importante evenimente, "traduse" în numere.

98.943 de spectatori au trăit, în iulie, pe arena Azteca (Ciudad de Mexico), succesul gazdelor în faţa Uruguayului, în finala CM U17!

178 de prezenţe în naţionala Egiptului a atins, în noiembrie, Ahmed Hassan (36 de ani), devenind cel mai selecţionat fotbalist din istorie, la egalitate cu goalkeeper-ul saudit Al Deayea (retras în 2006).

110 ani de prezenţe consecutive în prima ligă argentiniană ale echipei River Plate s-au sfârşit în iunie, cu retrogradarea "Milionarilor".

108 goluri au reuşit, împreună, Ronaldo şi Messi, pentru Real şi Barca. Portughezul a marcat 53 de goluri în 51 de meciuri, argentinianul - 55 în 57.

100 de ani au trecut între înfiinţarea echipei norvegiene Molde şi primul titlul câştigat în vară, cu Ole Gunnar Solskjaer la timonă.

57 de ani au trecut între al doilea şi al treilea titlu de campioană a Franţei al lui Lille.

29 de meciuri fără înfrângere au marcat marşul triumfal al celor de la Boca spre titlul de campioană a Argentinei. Boca e prima echipă, după 26 de campionate, care rămâne neînvinsă până la final.

23 de victorii, două egaluri şi niciun eşec a fost bilanţul lui Porto, care în aprilie a devenit prima echipă, după Benfica (1972-1973), ce câştigă titlul fără înfrângere în Portugalia.

19 titluri (record), din care ultimul obţinut în mai, au transformat-o pe Manchester United în cea mai titrată echipă din Anglia.

15 milioane de euro (record) a plătit în iunie Chelsea lui Porto pentru antrenorul Andre Villas-Boas. În mai, portughezul devenea cel mai tânăr tehnician ce câştiga un trofeu european, Liga Europa, la 33 de ani ş

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Preşedintele Coreei de Sud va fi suspendat din funcţie şi pus sub acuzare. Moţiunea de destituire a obţinut voturile necesare în Parlament. Este pentru a treia oară în istoria ţării

News.ro acum 35 minute
Parlamentul Coreei de Sud a votat sâmbătă, cu majoritatea necesară, pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol din cauza încercării sale de a impune legea marţială la începutul acestei luni. Rezoluţia care va duce la suspendarea sa din

Ucraina vrea să deschidă 11 puncte de trecere a frontierei cu România. Proiect pentru încurajarea exporturilor

Adevarul acum 39 minute
Ucraina îşi propune să deschidă în total 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a facilita exporturile, a declarat, pentru Agerpres, şeful Agenţiei de Stat de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhiy Suhomlyn.

Explozie într-un bloc din Tâgu Jiu, din cauza unei acumulări de gaze. O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului / Mai multe apartamente au fost afectate

News.ro acum o ora
O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului şi mai multe apartamente şi autoturisme au fost afectate în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă, la parterul unui bloc din Târgu Jiu, din cauza unei acumulări

BBC depune plângere la Apple în legătură cu ştiri false generate de AI şi care îi sunt atribuite

News.ro acum 3 ore
BBC a anunţat că a depus o plângere la gigantul american Apple în legătură cu ştiri false generate de inteligenţa artificială (AI), distribuite pe iPhone-uri şi care i-au fost atribuite în mod incorect, conform The Guardian. Apple Intelligence, un s

Atacuri cu drone ucrainene în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de vineri spre sâmbătă

News.ro acum 3 ore
Dronele ucrainene au efectuat mai multe atacuri în interiorul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv asupra unei infrastructuri de stocare a combustibilului din regiunea Oriol, din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spargerea geamu

Războiul din Ucraina, ziua 1025. Drone ucrainene lovesc o zonă de depozitare a combustibilului din centrul Rusiei

Mediafax acum 4 ore
Drone ucrainene au atacat o instalaţie de infrastructură care depozitează combustibil în regiunea Oryol din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spărgând ferestrele unor case, a declarat guvernatorul regional Andrei Klychkov sâmbătă dimineaţă, p

Echipa de tranziţie a lui Trump recomandă eliminarea cerinţei de raportare a accidentelor auto, contestată de Tesla

News.ro acum 4 ore
Echipa de tranziţie a lui Trump doreşte ca administraţia care urmează să renunţe la solicitarea de raportare a accidentelor auto, căreia i s-a opus compania Tesla (TSLA.O) a lui Elon Musk, potrivit unui document consultat de Reuters. Această măsură

Coreea de Sud - Manifestaţii la Seul înaintea votului pentru destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni au ieşit pe străzile capitalei Coreei de Sud, Seul, la mitinguri de protest, în timp ce preşedintele Yoon Suk Yeol se confruntă cu un vot de demitere din funcţie, după încercarea eşuată de a institui legea marţială, conform The Guardia

VIDEO Coreea de Sud: Mega-manifestație în Seul contra președintelui Yoon, poliția vorbește de 200.000 de oameni / Parlamentul decide sâmbătă dacă îl demite pe șeful statului

HotNews acum 3 ore
Cel puțin 200.000 de persoane sunt așteptate să participe sâmbătă la Seul la o manifestație împotriva președintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol, a declarat pentru AFP un oficial al poliției. Manifestația a început în fața Adunării Naționale, unde depu

Refugiții sirieni ”bine integrați” rămân ”bineveniți” în Germania, susține cancelarul Scholz

Ziare.com acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz i-a asigurat vineri seara, 13 decembrie, pe refugiaţii sirieni "integraţi" în Germania că rămân "bineveniţi", în timp ce conservatorii şi extrema dreaptă cer întoarcerea în ţara lor de origine după îndepărtarea de la pu

Vremea

București
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

sâm.

-3°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/7°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/1°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/11°