Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul zice că nu se pune în calea unui referendum la Biharia

Publicat in Bihoreanul, joi 29 decembrie 2011 ·

Prefectul Gavrilă Ghilea a declarat pentru BIHOREANUL că nu s-ar opune unui referendum prin care locuitorii comunei Biharia să decidă, pe 15 ianuarie, continuarea programului Aparegio şi pe teritoriul acestei comune, dar l-ar accepta cu o singură condiţie: Consiliul Local şi Primăria Biharia să fi făcut toate demersurile legale prealabile.

Se poate, însă teoretic

"Dacă dânşii doresc să facă referendum, Prefectura va analiza situaţia. În principiu nu văd de ce ne-am opune, dar cu condiţia ca autorităţile locale să fi făcut toţi paşii prevăzuţi de lege în acest sens", a spus Ghilea.

Disponibilitatea prefectului nu înseamnă, însă, în mod automat, că referendumul va avea loc, chiar şi în cazul în care e îndeplinită condiţia legalităţii formalităţilor prealabile. Conform legii, prefectul poate doar să ceară, la rându-i, aprobarea Guvernului, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, astfel că este necesară o Hotărâre de Guvern.

O asemenea hotărâre poate fi emisă numai într-o şedinţă a Executivului. Or, deocamdată, nici nu se ştie când va avea loc prima reuniune din anul viitor a cabinetului, iar - în plus - e greu de presupus că aceasta va include pe ordinea de zi tocmai referendumul pe care locuitorii din Biharia îl vor pe data de 15 ianuarie.

Confortul e prea scump

Organizarea referendumului a fost cerută în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Biharia din 23 decembrie de un grup de 6 din cei 11 consilieri, după ce locuitorii comunei s-au opus alinierii preţului serviciilor de apă şi canalizare din localitate la nivelul celor din Oradea imediat după predarea lor către Compania de Apă Oradea.

CAO a preluat serviciul de furnizare a apei în Biharia în octombrie 2010, pentru a putea atrage fonduri europene de 5,8 milioane euro, din care să reabiliteze reţelele de apă şi canalizare din comună prin proiectul Aparegio. Transfer

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 27 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 53 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°