Potrivit unor oameni foarte învăţaţi - sau ceea ce trece în lumea de azi drept „învăţaţi" -, pe 21 decembrie 2012, după calendarul mayaş, ar trebui să se producă o aliniere nemaiîntâlnită a planetelor ori a galaxiilor, un eveniment care se pare că va avea câteva consecinţe neplăcute asupra Terrei, printre care cea mai notabilă ar fi sfârşitul lumii. Suntem în măsură să vă informăm că, din fericire, sfârşitul lumii se amână la o dată ulterioară. Din nefericire, anul 2012 vine cu câteva schimbări politice însemnate printre care nu se va număra însă şi sfârşitul crizei.
Vorba celebrului „filozof" american Yogi Berra, „it's déjà vu all over again". În 1999 se discuta savant despre „Millenium", cu varianta lui pentru tocilari Y2K, virusul care ar fi trebuit să ne dea toate computerele peste cap şi să aducă sfârşitul civilizaţiei aşa cum o ştim. S-au scris milioane de pagini pe această temă, s-au consumat mii de ore de emisie tv, s-au realizat filme şi seriale de succes şi s-au câştigat milioane de dolari din afacerea „Sfârşitul lumii". Acum se întâmplă din nou. Cum rândul trecut au existat câteva controverse legate de data exactă la care se va produce Armaghedonul şi cum profeţiile nu s-au împlinit, de data aceasta s-a recurs la ceea ce pare să fie o sursă de autoritate epistemică mai solidă decât banalul şi îndoielnicul - dacă este aprobat de Vatican, sigur e o conspiraţie! - calendar gregorian, şi anume la calendarul mayaş. Pe scurt, s-ar părea că fix pe 21 decembrie 2012, la o oră încă neprecizată, va avea loc mult aşteptatul cataclism planetar: Terra se va alinia cu Calea Lactee, polii se vor inversa şi forţa gravitaţiei va dispărea (sau se va inversa şi ea, dar din punctul nostru de vedere e tot aia). În consecinţă, atmosfera va dispărea, oceanele vor seca, vulcanii vor erupe toţi deodată etc. Adio, lume crudă!
Singurul efect al acestor pre