Sfârşitul anului a însemnat şi finalizarea cursurilor din cadrului programului „Sprijin pentru competenţe în artele spectacolului din România - SCENART".
După ce, într-o primă etapă, tehnicienii de scenă, corpul artistic şi administrativ din Operetă şi din teatrele partenere au fost şcoliţi de specialişti de la Teatrul Scala din Milano, bună parte dintre foştii cursanţi au devenit ei înşişi formatori. Iar „elevii" au provenit în această a doua etapă din mai multe instituţii de spectacol din Bucureşti şi din ţară precum Teatrul Metropolis, Opera din Braşov, Teatrul Naţional din Târgu Mureş şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovschi" din Constanţa.
În luna decembrie s-au predat cursuri de producător delegat pentru teatru, manager de proiect, organizator spectacole, secretar artistic şi asistent regizor artistic. Pe lângă formatorii români proveniţi în mare măsură din prima serie de absolvenţi SCENART, la instruirea cursanţilor au participat şi o serie de specialişti italieni.
Sfârşitul anului a însemnat şi finalizarea cursurilor din cadrului programului „Sprijin pentru competenţe în artele spectacolului din România - SCENART".
După ce, într-o primă etapă, tehnicienii de scenă, corpul artistic şi administrativ din Operetă şi din teatrele partenere au fost şcoliţi de specialişti de la Teatrul Scala din Milano, bună parte dintre foştii cursanţi au devenit ei înşişi formatori. Iar „elevii" au provenit în această a doua etapă din mai multe instituţii de spectacol din Bucureşti şi din ţară precum Teatrul Metropolis, Opera din Braşov, Teatrul Naţional din Târgu Mureş şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovschi" din Constanţa.
În luna decembrie s-au predat cursuri de producător delegat pentru teatru, manager de proiect, organizator spectacole, secretar artistic şi asistent regizor artistic. Pe lângă formatorii r