Perioada sărbătorilor şi îndeosebi Revelionul şi prima zi a anului sunt zile în care, statistic, numărul incendiilor gopodăreşti creşte semnificativ. Cauzele sunt multiple, dar pot fi uşor combătute cu puţină atenţie şi prudenţă din partea proprietarilor
Petrecerea incendiară de Anul Nou nu înseamnă că trebuie să ne încingem, la propriu, locuinţele!
Pomperii ne avertizează că iureşul distraţilor nu trebuie să ne distragă atenţia de la obiectele care pot genera incendii şi care sunt folosite cu predilecţie în această perioadă: artificii, instalaţii de pom, diverse obiecte electrocasnice, sisteme de încălzire sau chiar foc deschis. Pentru a nu avea surprize neplăcute, pompierii ne recomandă:
-Atunci când părăsiţi locuinţa nu lăsaţi în priză instalaţiile de pom sau alte dispozitive folosite la iluminat, gătit sau pentru încălzire
-Evitaţi, pe cât posibil, suprasolicitarea instalaţiei electrice utilizând în acelaţi timp mai multe aparate cu consum mare de energie
-Nu lăsaţi focul aprins în sobe pe timpul nopţii sau atunci când pelcaţi de acasă. Avertizarea este valabilă şi pentru alte surse pe bază de flacără
-Asiguraţi-vă de buna funcţionare a coşurilor de fum
-În cazul în care faceţi un foc deschis în curte sau în faţa blocului, asiguraţi-vă că nu se află în jur materiale sau substanţe inflamabile, iar apoi stingeţi foarte bine jarul
-Nu depozitaţi în balcoane recipiente cu substanţe inflamabile! Artificiile folosite în noaptea de Revelion pot provoca incendii dacă vin în contact cu astfel de substanţe!
-Nu folosiţi artificiile sau alte materiale pirotehnice în apropierea materialelor uşor inflamabile sau a autoturismelor!