ProSport a aflat ce se le rezervă astrele în 2012 celor mai importante echipe şi oameni de fotbal din Liga I. Cea mai avantajată echipă din punct de vedere astrologic pentru câştigarea titlului de campioană este Dinamo, aceasta urmând să se lupte, conform previziunilor, cu FC Vaslui, susţine astrologul şi numerologul Valeriu Pănoiu.
Fotbaliştii antrenaţi de Liviu Ciobotariu au toate şansele în 2012 să se împace cu galeria, susţine Pănoiu. "Cel mai avantajat club din punct de vedere astrologic pentru câştigarea campionatului, cu Jupiter, planeta norocului, de partea sa, este Dinamo. Până pe 11 iunie, imaginea clubului este în ascensiune, echipa se poate redresa în principal în ochii suporterilor, are mari şanse de a atrage atenţia asupra ei şi de a stârni invidii. Din vară încolo, clubul pare a-şi reveni financiar, prin obţinerea unor drepturi în urma jocului pres-tat. Deja la jumătatea lunii mai, lucrurile pot fi în avantajul echipei Dinamo, ce poate lua o opţiune serioasă pentru titlu. Dinamo are un plus, fiind echipa care poate profita şi de paşii greşiţi ai adversarelor", a declarat Pănoiu.
Ciobotariu, tentat să renunţe
Pentru Liviu Ciobotariu însă, 2012 poate constitui o provocare, în sensul că va fi tentat să renunţe la postul de antrenor de la Dinamo: "Marea sa provocare este să nu cedeze presiunilor şi să lase echipa chiar pe val. Necazurile ar putea să i se tragă chiar din interior, fie de la conducătorii clubului, fie de la jucătorii pe care-i antrenează. E posibil să i se refuze nişte drepturi financiare care să-l determine să dea înapoi. La Ciobotariu echipa merge bine sau construieşte ceva, dar este tentat să abandoneze, ceea ce ar fi o greşeală. A doua jumătate a anului 2012 poate veni pentru el cu un contract avantajos".
Porumboiu îşi atinge un ideal până în iunie
Despre echipa patronată de Adrian Porumboiu, FC Va