Ion Ciucea, de 29 de ani, şi-a omorât socrii şi copilul după care s-a spânzurat. Femeia cu care trăia de 12 ani dar cu care nu se căsătorise legal, îl părăsise plecând în Italia cu un brutar. Copilul de 7 ani era într-o puternică depresie, întrebând mereu de mama lui. Sursa: opiniatimisoarei.roSursa: opiniatimisoarei.ro
1 /.
UPDATE 7: Deşi şi-au făcut casă împreună şi aveau un copil, cei doi nu erau căsătoriţi legal. Marea dramă a bărbatului a fost aceea că, după ce ibovnica a plecat în Italia cu amantul, s-a gândit că va rămâne pe drumuri, deoarece casa lor era trecută doar pe numele ei, iar femeia îi telefonase deje ca să îl anunţe că, în luna ianuarie, când urma să vină acasă din Italia, vrea să vândă proprietatea. În noua casă locuiau şi socrii, cu care, după ce femeia lui a început o poveste de amor cu alt bărbat, avea o relaţie tot mai proastă.
În toamna aceasta, Ana-Maria a plecat în Italia împreună cu noul ei iubit, pe care l-a cunoscut la brutăria din Şag, unde femeia lucrase peste vară.
Ciucea ştia de relaţia ibovnicei sale, descoperindu-i câteva mesaje de dragoste pe telefonul mobil dinainte ca aceasta să plece în Italia. Tânărul era însă disperat de faptul că urma să-şi piardă casa, deşi contribuise şi el la ridicarea acesteia, muncind cot la cot cu ibovnica sa în Italia. Cei doi lucrau împreună sau plecau pe rând în Peninsulă, iar cu banii câştigaţi au construit casa şi îşi asigurau traiul zilnic.
UPDATE 6: Pe contul lui de Facebook, Ion Ciucea scria că-i plac femeile frumoase și cluburile de noapte: „Sunt un om de distracții. Îmi place cluburile de noapte și femeile frumoase. Nu ezitați să mă sunați”, scria bărbatul. Privind starea lui civilă, Ciucea a scris că este „singur”.
UPDATE 5: Socrii bărbatului au fost loviţi, se pare, cu un topor, care a şi fost găsit în podul casei, după cum a declarat Mădălin