O anchetă a fost lansată în Marea Britanie după ce au fost găsite rămăşiţe umane în pădurea de pe domeniul casei regale britanice din Sandringham, în comitatul Norfolk, în ziua de Anul Nou, relatează Sky News.
Detectivii din Norfolk au fost alertaţi de un civil care a făcut această descoperire la Anmer, pe domeniul casei regale. Accesul în zonă a fost interzis pentru căutări amănunţite.
"Rămăşiţele (umane) au fost găsite de o persoană care a raportat incidentul poliţiei duminică, 1 ianuarie, la scurt timp după ora 16.00", se arată într-un comunicat.
Poliţiştii au izolat o suprafaţă mare din pădurea unde au fost găsite rămăşiţele, care se află la mai puţin de 2 kilometri de locul în care membri ai familiei regale s-a reunit de Crăciun.
Un agent imobiliar care lucrează în zonă a declarat că operaţiunile poliţiei s-au derulat în secret. "Au fost trei maşini de poliţie care au stat în acea zonă toată ziua. Se pare că au izolat o zonă mare", a spus acesta, potrivit DailyMail.
Regina Elisabeta a II-a şi ducele de Edinburgh, alături de contele şi contesa de Wessex se află la reşedinţa din Sandringham.
Palatul Buckingham a declarat că nu comentează pentru că este o "problemă a poliţiei din Norfolk".
Un reprezentant al autoriţăţilor locale a declarat că în zonă a existat un cimitir care nu a mai fost utilizat. Aceasta este o posibilă pistă pe care ar putea merge anchetatorii, spune acesta.
În martie anul trecut, cadavrul unui american obsedat de regină a fost descoperit la mai puţin 100 de metri de Palatul Buckingham. Robert Moore, care a murit la 69 de ani, se mutase în Marea Britanie în 2007 şi locuia pe o mică insulă, unde a murit un an main târziu.
O anchetă a fost lansată în Marea Britanie după ce au fost găsite rămăşiţe umane în pădurea de pe domeniul casei regale britanice din Sandringham, în comitatul Norfo