Iată-ne ajunşi la început de An Nou, atunci când ţăranul spune că "se aşează vremurile". Şi pentru că vrem să ştim totul de la bun început, deschidem Gromovnicul, facem şi desfacem calendare, privim cerul, numărăm stelele-logostelele, întrebăm zodiile, ne aliem cu apa, cu pământul, cu focul... "Foc, focuşoru’ meu/ eu te-oi învăli,/ tu nu te învăli,/ eu oi durmi,/ tu nu durmi,/ eu oi somna,/ tu nu somna,/ eu oi visa,/ tu nu visa./ Să te faci laur, balaur,/ cu solzii de aur,/ să te duci la ursitul meu/ şi să mi-l aduci:/ prin păduri fără sine,/ prin sate fără ruşine (…)."
Este un timp ritual, un timp magic ce ţine până de Bobotează, ziua în care se crede că s-a făcut lumea. Atunci cerurile se deschid, comorile ard, iar îngerul păzitor îi arată fetei de măritat cum îi va fi soarta. Sunt zile marcate de începerea simbolică a lucrului, stând sub semnul observaţiilor astronomice, al întocmirii calendarului meteorologic, al încercării norocului. De Bobotează, Cetele de Feciori se sparg, nu înainte de a organiza o ultimă masă la casa gazdei, unde toţi cei prezenţi rup o bucată din colacul ritualic. Se colindă gazda, părinţii spirituali ai feciorilor pe durata cetei, după care urmează un joc ce marchează sfârşitul petrecerii comune şi totodată anularea atribuţiilor pe care ceata le-a avut în perioada dintre ani. Anul s-a înnoit, timpul a fost revigorat prin alungarea forţelor haosului, iar la toată această reîmprospătare a lumii, contribuţia cetei colindătorilor a fost decisivă. Se încheie astfel, cu o petrecere de pomină, o perioadă marcată de veselie, în timpul căreia au fost îngăduite excesele de comportament. "Jocul beţivului", practicat de unele Cete de Feciori din Ţara Făgăraşului în ziua de Bobotează, este doar un exemplu ce aminteşte de "beţiile rituale", de acel "desfrâu sacru", al sărbătorilor dionisiace legate de moarte şi renaştere, ca mod de a reacţ
