Actorul care apare într-un număr exagerat de filme pe an reuşeşte un rol mai reţinut într-un thriller cumsecade, care se laudă şi cu ceva substrat.
Cage a început să fie omniprezent pe marile ecra ne în urma problemelor cu Fiscul, iar datoriile imense (ajunse la peste 10 milioane de dolari) i-au anulat complet competenţa de a-şi selecta filmele cu atenţie şi discernământ.
În urma unor pelicule precum "Ucenicul vrăjitor", "Iadul se dezlănţuie 3D" sau "Anotimpul vrăjitoarei", Cage a devenit un fel de glumă a criticilor de film şi din cauza lipsei lui de reţinere şi exagerărilor atunci când intră în rol, dar şi din cauza calităţii lungmetrajelor sale.
Vestea bună este că în "Justiţie pe cont propriu" actorul face un rol mai bine construit, lipsit de histrionisme, al unui profesor de literatură de la liceu care este prins în capcană de un grup de justiţiari scăpat de sub control.
Contextul geografic al lui "Justiţie pe cont propriu" este vital: oraşul New Orleans, care nu şi-a revenit încă după ravagiile uraganului Katrina, acolo unde infracţionalitatea şi corupţia au fost lăsate libere să se dezvolte.
Ce-i drept, Cage forţează comparaţii cu un alt film de-al său, "Păcatele unui poliţist - Ultimul apel: New Orleans" (regia: Werner Herzog), în care interpreta un poliţist în New Orleansul post-Katrina şi, din păcate, comparaţia nu-i face cinste premierei de faţă.
Dar "Justiţie pe cont propriu" e un film cumsecade, care cultivă o idee interesantă, cea a cetăţenilor care devin justiţiari şi se transformă în judecători şi călăi în afara sistemului, dar, până la final, renunţă la ambiguităţile morale, pentru un final mai clar.
Ochi pentru ochi
În ciuda stricăciunilor provocate de uragan, Will Gerard (Cage) şi soţia sa Laura (January Jones din "Mad Men: Nebunii de pe Madison Avenue") au parte de o viaţă liniştită în oraşul lor plin de i
