Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hat-trick Leo Messi! A câştigat din nou "Balonul de Aur" şi i-a egalat pe Van Basten, Platini şi Cruyff! Guardiola e cel mai bun antrenor - Neymar, cel mai frumos gol din 2011

Publicat in Pro Sport, luni 9 ianuarie 2012 ·

Messi a mai intrat o dată în istoria fotbalului aseară, la Zürich. A devenit al patrulea fotbalist care câştigă "Balonul de Aur" de trei ori şi al doilea, după Platini, care reuşeşte să obţină această performanţă în trei ani consecutivi!

Nicio emoţie, o simplă formalitate. Pentru Messi, a fost mai greu duminică, pe "El Prat - Cornella", arena lui Espanyol, decât aseară, pe covorul roşu de la "Casa Fotbalului" a FIFA, de la Zürich. Era clar de mult că voturile jurnaliştilor, selecţionerilor şi căpitanilor echipelor naţionale, adică aceia care aleg "Balonul de Aur", s-au îndreptat spre el. Xavi nu l-a câştigat nici sezonul trecut, când avea în plus faţă de Messi un titlu mondial. Iar Cristiano Ronaldo, celălalt fotbalist care a completat acum trio-ul finaliştilor, nici nu s-a mai prezentat la Zürich. Toate indiciile duceau spre Messi.

Guardiola, antrenorul anului

La ora 21:00 (ora României), scenariul s-a jucat perfect. "Balonul de Aur" a fost pasat în braţele lui Messi de către francezul Platini, iar argentinianul şi-a completat hat-trick-ul. "Marcase" şi în 2009 şi 2010, iar acum îşi definitiva opera. Sau doar prima parte, dacă ar fi să credem în previziunile lui Cruyff. "Messi va fi jucătorul cu cele mai multe Baloane de Aur câştigate din istorie. Va câştiga cinci, şase, şapte… este incomparabil. Joacă o altă ligă", a spus fostul mare jucător olandez.

Titlul de antrenorul anului şi l-a adjudecat Pep Guardiola, tehnicianul Barcelonei luându-le faţa lui Alex Ferguson şi Jose Mourinho.

"Îi dedic trofeul lui Xavi, care a ajuns de patru ori în finală şi nu a câştigat niciodată"

Leo Messi, atacant Barcelona

L-a egalat pe Platini

Francezul Michel Platini (1983, 1984, 1985 - foto) şi olandezii Johan Cruyff (1971, 1973, 1974) şi Marco van Basten (1988, 1989, 1992) sunt fotbaliştii care au mai reuş

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 51 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 26 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 40 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°