Rudel Obreja (foto) s-a războit cu federaţia internaţională de box (AIBA) mai bine de trei ani, după un scandal cu acuze de corupţie petrecut la Olimpiada de la Beijing. După mai multe procese pe la TAS, ieri se părea că lucrurile s-au lămurit, iar Obreja a ieşit câştigător.
Obreja a fost suspendat până în august 2015, iar AIBA a pus presiune pe FR de Box cu o ameninţare de dezafiliere pentru a-şi schimba preşedintele. Cazul a ajuns la Lausanne, care ieri a dat verdictul, unul favorabil părţii române. "Decizia Comitetului Executiv AIBA din 06 septembrie 2011, privind excluderea de FR Box, ca membru al AIBA, este anulată. AIBA este obligată la plata a 7.000 de franci elveţieni către FR de Box", este anunţul resmis ieri de FRB.
Nu a apucat Obreja să-şi trăiască momentul de glorie că AIBA a mai dictat o suspendare, pe motiv că au fost încălcate unele decizii ale Comisiei de Disciplină!
"Nu am plătit decât parţial nişte amenzi. Am aşteptat decizia TAS, care ne-a dat dreptate şi a obligat AIBA să ne plătească 7.000 de franci. Puteam să ne compensăm cu aceşti bani, dar imediat au dictat suspendarea. Nu mai avem ce să facem, pentru că AIBA şi-a schimbat statutul şi recunoaşte jurisdicţia TAS doar în cazurile de dopaj. Este incredibil ce se întâmplă!", a explicat Obreja pentru ProSport. Pedioada de suspendare este de trei luni şi intră în vigoare pe 9 ianuarie, în privinţa FR de Box. Cât despre Rudel Obreja, cele trei luni vor fi operabile începând cu 21 august 2015!
Rudel Obreja (foto) s-a războit cu federaţia internaţională de box (AIBA) mai bine de trei ani, după un scandal cu acuze de corupţie petrecut la Olimpiada de la Beijing. După mai multe procese pe la TAS, ieri se părea că lucrurile s-au lămurit, iar Obreja a ieşit câştigător.
Obreja a fost suspendat până în august 2015, iar AIBA a pus presiune pe FR de